x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Germaniei

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Germaniei

19 Iun 2017   •   19:04
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Germaniei
Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, de preşedintele german, Frank-Walter-Steinmeier, la Palatul Bellevue. Anterior întâlnirii celor doi şefi de stat, Klaus Iohannis a semnat în cartea de onoare. 

El a venit însoţit de ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, de consilierii prezidenţiali Bogdan Aurescu şi Leonard Orban, reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: iohannis germania