x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Laszlo Borbely: "Nu se poate să împiedici o moţiune de cenzură ieşind din sală"

Laszlo Borbely: "Nu se poate să împiedici o moţiune de cenzură ieşind din sală"

10 Oct 2009   •   00:00
Laszlo Borbely: "Nu se poate să împiedici o moţiune de cenzură ieşind din sală"

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely a declarat, astăzi, la seminarul "Identitate naţională şi prezenţă politică a minorităţilor naţionale", că reprezentanţii puterii trebuie să înţeleagă că există anumite limite şi că nu se poate împiedica o moţiune de cenzură ieşind din sală.



La seminarul care s-a desfăşurat la Târgu Mureş, Borbely a criticat faptul că Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă aproape identică cu Ordonanţa 37 - prin care s-a produs schimbarea şefilor unor instituţii deconcentrate, în urmă cu câteva luni - după ce aceasta a fost atacată la Curtea Constituţională, arătând că acest gest constituie "o palmă dată pe obrazul tuturor regulilor democratice", informează Mediafax.

El a subliniat că reprezentanţii puterii trebuie să înţeleagă că există anumite limite şi în ceea ce îi priveşte, într-un stat democratic.

"Asemenea legi, ca Ordonanţa 37, sunt împotriva tuturor principiilor constituţionale şi democratice. Cu o zi înainte de a decide Curtea Constituţională că e anticonstituţională această ordonanţă, vine Guvernul cu o ordonanţă aproape identică. Aceasta este, de fapt, o palmă dată pe obrazul tuturor regulilor democratice, dacă noi în România nu înţelegem că ai vrea să faci foarte multe dacă eşti la putere, dar există o anumită limită, că nu se poate să împiedici o moţiune de cenzură ieşind din sală, da?", a spus Borbely.

El a subliniat că moţiunea de cenzură "este atributul democratic al minorităţii din Parlament", adică al opoziţiei, care este în minoritate, iar introducerea ei ţine de jocul democratic.

"Majoritatea, dacă ar ieşi întotdeauna de la şedinţă, ar putea împiedica orice moţiune de cenzură. Pentru că majoritatea este la guvernare şi minoritatea propune moţiunea de cenzură. E fără precedent ce s-a întâmplat", a spus Borbely, care a caracterizat astfel de gesturi drept "excese, care duc şi la unele tensiuni, altele decât în politică".

El a susţinut că, în urma acestei conduite, Guvernul nu are timp să se ocupe de problemele minorităţilor şi să organizeze instituţiile responsabile de aceste probleme, deşi în fruntea acestora ar trebui să stea persoane numite pe baza unor criterii care să depăşească manevrele politice.

"Nu are timp Guvernul să organizeze acele instituţii, că tot timpul stă cineva pentru trei luni. Probabil şi la Agenţia Naţională pentru Romi, probabil că şi la alte departamente, se va folosi algoritmul: dacă eşti cu noi eşti acolo, dacă nu eşti cu noi, te schimbăm şi aducem pe altcineva şi nu pe baza unor criterii care trebuie să exceadă acele atitudini politice", a arătat Borbely.

Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, luni, legalitatea moţiunii de cenzură a PNL-UDMR, PDL fiind cel care a contestat-o.

Liberalii au depus, în 6 octombrie, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "11 împotriva României". Moţiunea este semnată de parlamentarii PNL, UDMR şi de şapte reprezentanţi ai PSD. Textul moţiunii a fost citit joi în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, dezbaterea şi votul urmând să aibă loc marţi.

Parlamentarii PDL au trimis, joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate privind iniţierea moţiunii de cenzură de către aceeaşi parlamentari care au semnat şi moţiunea de cenzură precedentă.

Documentul a fost elaborat de parlamentarii jurişti din PDL, joi, în urma disputei din plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, când democrat-liberalii au ieşit din sală.

×
Subiecte în articol: politic