Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a subliniat acest principiu, explicând că pensionarii vor beneficia de pensia cea mai avantajoasă, chiar dacă au realizat un stagiu mic de cotizare. Conform sistemului public de pensii, pentru a fi eligibil, trebuie să îndeplinești două condiții: vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare. Pensionarii cu un stagiu de cotizare sub 25 de ani nu vor primi punctele suplimentare necesare pentru a-și crește pensia, dar recalcularea nu va reduce valoarea pensiei aflate în plată.
„Este foarte important să spunem lucrul acesta, pentru că, dacă din calcul rezultă o sumă mai mică decât valoarea care există în momentul de față în plată, există un principiu care a fost tot timpul valabil în sistemul public de pensii: pensionarul va rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată.
Vorbim despre persoanele care au realizat un stagiu mic de cotizare, pentru să sistemul public de pensii spune foarte clar pentru a fi eligibil pentru un tip de pensie din sistemul public trebuie să îndeplinești cumulativ două condiții.
Este vorba despre vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare.
Cei care se află în această zonă a stagiului minim de cotizare, practic ei se află sub acel procent de 25% pe care noi l-am considerat că este un stagiu mediu de cotizare.
Cine se află sub acest stagiu de 25 de ani ca stagiu de cotizare practic nu mai primește acele puncte de stabilitate. Ei sunt cei care nu reușesc să acumuleze acele puncte suplimentare pentru a putea să le crească pensia.
Eu vreau să spun foarte clar: în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea", declara şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, în urmă cu ceva timp, la Antena 3 CNN.
Marcel Ciolacu a adus și vești pentru pensionarii cu pensii de peste 2.000 de lei, anunțând o modificare a plafonului de impozitare. Începând cu 1 septembrie, se va ajusta pragul peste care se aplică impozitul pe venituri. Premierul a explicat că, datorită creșterii costului vieții și indexărilor, este necesară o corecție a plafonului pentru a reflecta puterea de cumpărare actuală.
„La un moment dat cineva a decis, pe anumiți indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp știm foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecție şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei...
Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag", a spus premierul Ciolacu.
În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate, iar cele peste acest plafon sunt impozitate cu 10% din suma care depășește 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei. Ajustarea acestui prag de impozitare va fi realizată concomitent cu recalcularea pensiilor, a explicat premierul Ciolacu pentru Agerpres..