x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marius Andruh, preşedintele Consiliului de Atestare a Titlurilor Universitare - şpagă de 7 milioane de lei de la Funeriu!

Marius Andruh, preşedintele Consiliului de Atestare a Titlurilor Universitare - şpagă de 7 milioane de lei de la Funeriu!

de Mediafax    |    30 Iun 2012   •   09:12
Marius Andruh, preşedintele Consiliului de Atestare a Titlurilor Universitare - şpagă de 7 milioane de lei de la Funeriu!

Marius Andruh, presedintele Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, este beneficiarul unui grant de 7 milioane de RON, adica aproape 1,6 milioane de euro, acordat de Ministerul Educatiei, in timpul ministeriatului lui Daniel Funeriu, se arata intr-un comunicat de presa al Partidului Social Democrat.

'Domnul Pintilie Lucian (alt membru al Consiliului, care a votat decizia referitoare la plagiatul lui Victor Ponta – n.r.) este, de asemenea, beneficiar al unui grant de 7 milioane de RON, acordat de acelasi ministru al Educatiei. Domnul Mircea Miclea, apropiat al presedintelui Basescu, cu acuzatii inca neclarificate de plagiat, precum si cu beneficii directe din contracte publice. Domnii Dorel Banabic, Lazar Vlasceanu si Marian Preda ocupa sau au ocupat functii in comisiile infiintate de presedintele Traian Basescu in ultimii ani, legandu-si activitatea si numele de cea a presedintelui Romaniei. Domnii Dragos Ciuparu si Viorel Barbu sunt membri ai PDL sau activeaza si au activat in structuri ale Partidului Democrat Liberal. Astfel, domnul Ciuparu este membru cu acte al PDL, fost secretar de stat si presedintele al ANCS, in timp ce domnul Viorel Barbu este membru al comisiei de Educatie Cercetare, Cultura si Sport din cadrul PDL Iasi. Domnul Ciuparu a fost platit din fonduri europene POSDRU, desi se afla intr-o situatie de incompatibilitate (a fost platit ca expert intr-o institutie care se afla in subordinea ministerului educatiei, la fel ca si domnia sa). Tot membri ai PDL sunt si domnul Cristian Oara, precum si doamna Carmen Socaciu. Domnul Florin Stamatian, numit in Consiliu de domnul Catalin Baba, in ultima sa zi de mandat, nu este nimeni altul decat fost prefect al judetului Cluj, numit in aceasta functie de PDL", mai arata PSD.

Partidul Social Democrat considera ca publicarea acestor informatii "aduce in lumina corecta actiunea infaptuita vineri de membrii Consiliului General al CNATDCU, care, prin decizia lor, au pus in joc credibilitatea institutiei si a mediului academic, cu singurul scop de a servi interesele politice ale PDL si ale presedintelui Traian Basescu".

"Ca dovada a acestui fapt sta si incalcarea de catre Consiliul General al CNATDCU a Regulamentului de functionare a CNATDCU care se aplica doar pentru validarea tezelor de doctorat sustinute public dupa 4 aprilie 2012, dupa cum se arata in art.2 al Ordinului MECTS nr. 3504 din 12.03.2012 prin care a fost aprobat regulamentul amintit. Art. 2 al Ordinului de Ministru precizeaza ca Regulamentul se aplica doar pentru validarea tezelor de doctorat sustinute public dupa intrarea in vigoare a ordinului amintit, adica dupa 4 aprilie 2012, data publicarii sale in Monitorul Oficial", se mai arata in comunicat.

×