x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Meleşcanu recomandă electoratului său să-l voteze pe Victor Ponta în turul doi

Meleşcanu recomandă electoratului său să-l voteze pe Victor Ponta în turul doi

04 Noi 2014   •   16:24
Meleşcanu recomandă electoratului său să-l voteze pe Victor Ponta în turul doi

Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, recomandă electoratului care i-a acordat încrederea în primul tur să-l susţină în continuare pe Victor Ponta.

"În urma evaluărilor contextului politic intern premergător turului doi al alegerilor prezidenţiale 2014 şi a unei serii de discuţii pe care le-am purtat cu premierul, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în turul al II - lea al alegerilor îl susţin pe candidatul Victor Ponta. Totodată, recomand electoratului care mi-a acordat încrederea în primul tur să susţină candidatura domnului Victor Ponta", se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Meleşcanu susţine că "un factor esenţial în cristalizarea acestei decizii a fost convingerea fermă că împreună cu domnul Victor Ponta vom putea pune în practică o politică menită să asigure securitatea României în contextul actual şi o dezvoltare economică durabilă în folosul tuturor românilor".

×
Subiecte în articol: teodor melescanu Victor Ponta electorat