Premierul Victor Ponta a transmis felicitări credincioşilor catolici şi greco-catolici din România, în urma alegerii noului Suveran Pontif, arătând că priveşte acest moment cu încredere mai ales din perspectiva consolidării dialogului dintre Biserica Ortodoxa şi cea Catolică, informează mediafax.ro.
"Adresez cele mai sincere urări de bine tuturor catolicilor şi greco-catolicilor, cu prilejul alegerii noului Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Francisc I. Privesc cu multă încredere şi speranţă aceste clipe, mai ales din perspectiva consolidării dialogului dintre credincioşii ortodocşi şi cei catolici, dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. Văd în acest moment istoric un bun prilej de reafirmare a principiilor solidarităţii, prieteniei şi toleranţei. Dincolo de dimensiunea strict religioasă, semnalul acestei alegeri este extraordinar pentru întreaga lume creştină", afirmă Ponta în mesajul transmis.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.
Bergoglio, în vârstă de 76 de ani şi trei luni, este al optulea papă ca vârstă la momentul alegerii sale în Scaunul Sfântului Petru, cel mai bătrân dintre toţi fiind papa Clement al X-lea ales în 1670 (aproape 80 de ani). Este totuşi puţin mai tânăr ca predecesorul Benedict al XVI-lea la momentul alegerii sale în 2005 (78 de ani).