x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Finanţelor: BEI poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului IMM-urilor la finanţare

Ministrul Finanţelor: BEI poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului IMM-urilor la finanţare

de Agerpres    |    18 Mar 2014   •   21:52
Ministrul Finanţelor: BEI poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului IMM-urilor la finanţare

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, afirmă că Banca Europeană de Investiţii (BEI) poate avea un rol important în susţinerea facilitării accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin creşterea ponderii creditelor destinate finanţării acestui sector.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a avut, marţi, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii (BEI), condusă de vicepreşedintele Mihai Tănăsescu.

"BEI este un partener important de dialog al Ministerului Finanţelor Publice. Autorităţile române au nevoie de expertiza BEI pentru implementarea unor proiecte publice şi private la nivel naţional şi regional", a afirmat ministrul Ioana Maria Petrescu, în cadrul întrevederii.

Ministrul Finanţelor Publice a subliniat faptul că apreciază sprijinul acordat de BEI pentru implementarea proiectelor în vederea creşterii absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene în România, precum şi acordarea de asistenţă tehnică pentru pregătirea următoarei perioade de programare 2014 - 2020.

De asemenea, Ioana Petrescu a arătat că susţine facilitarea accesului IMM-urilor la finanţare şi a menţionat că BEI poate avea un rol important în acest sens, prin creşterea ponderii creditelor destinate finanţării acestui sector.

Un alt punct al discuţiei a vizat oportunitatea diversificării sectoarelor de intervenţie ale BEI în România. În acest context, Mihai Tănăsescu a afirmat că BEI are disponibilitate pentru finanţarea, în parteneriat cu autorităţile române, a unor proiecte în domeniile energie, infrastructură şi educaţie.

×