x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrului Finanţelor: Bugetul pe 2015 nu va fi prezentat preşedintelui Traian Băsescu, ci însuşit de noul premier şi promulgat de noul preşedinte

Ministrului Finanţelor: Bugetul pe 2015 nu va fi prezentat preşedintelui Traian Băsescu, ci însuşit de noul premier şi promulgat de noul preşedinte

04 Noi 2014   •   21:51
Ministrului Finanţelor: Bugetul pe 2015 nu va fi prezentat preşedintelui Traian Băsescu, ci însuşit de noul premier şi promulgat de noul preşedinte
Sursa foto: Ministrului Finanţelor: Bugetul pe 2015 nu va fi prezentat preşedintelui Traian Băsescu, ci însuşit de noul premier şi promulgat de noul preşedinte

Bugetul statului pe anul 2015 nu va fi prezentat preşedintelui Traian Băsescu, ci va fi însuşit de noul premier şi promulgat de noul preşedinte, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Petrescu a declarat că amânarea prezentării bugetului s-a mai întâmplat şi în alţi ani când au avut loc alegeri şi nu ar fi normal ca actualul premier, care candidează pentru preşedinţia României, să îşi însuşească un buget care va trebui administrat de un alt premier.

Referindu-se la întâlnirea din luna iulie a acestui an de la Palatul Cotroceni pe marginea măsurii de reducere a CAS, când preşedintele a cerut premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor Publice să îi fie prezentat bugetul pe 2015 până în luna noiembrie, Ioana-Maria Petrescu a explicat că, la acel moment, Victor Ponta nu îşi anunţase candidatura la Preşedinţie.

"Dacă domnia sa nu ar fi candidat pentru Preşedinţie, normal, ca orice prim-ministru, ar fi prezentat acest buget în noiembrie", a spus Petrescu, care a adăugat, că, în condiţiile în care Victor Ponta candidează şi s-ar putea să fie un alt premier, s-a luat decizia să nu îşi însuşească un buget care va trebui administrat de alt premier.

"Şi în alte cazuri în care au fost alegeri şi putea să rezulte alt premier s-a amânat bugetul, pentru ca acel buget să fie însuşit de noul Guvern. Nu este un lucru nou, mi se pare extrem de normal ca un nou premier să îşi însuşească acest buget, pentru că el va fi cel care îl va administra (...) Nu mi se pare normal ca un premier care pleacă să facă liniile de buget şi să creioneze politica economică pe fiecare minister şi un nou premier să preia acel buget făcut de altcineva", a afirmat ministrul Finanţelor Publice.

Întrebată despre întâlnirea din vară de la Palatul Cotroceni, Ioana-Maria Petrescu a spus că a fost o întâlnire inutilă, pentru că era un război politic. (Agerpres)

×