x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Geoană face un apel la Federaţia Rusă să permită desfăşurarea corectă a alegerilor din Ucraina

Mircea Geoană face un apel la Federaţia Rusă să permită desfăşurarea corectă a alegerilor din Ucraina

de Agerpres    |    23 Mai 2014   •   17:05
Mircea Geoană face un apel la Federaţia Rusă să permită desfăşurarea corectă a alegerilor din Ucraina

Înaltul Reprezentant al Guvernului pentru Proiecte Economice şi Diplomaţie, senatorul PSD Mircea Geoană, a făcut vineri un apel către Federaţia Rusă de a permite derularea alegerilor din Ucraina din 25 mai într-un climat de normalitate, apreciind că acestea au o importanţă majoră pentru viitorul democratic al ţării şi pentru stabilizarea regiunii.

Conform unui comunicat, Geoană a argumentat că este în interesul întregii zone, "şi implicit al Federaţiei Ruse", ca Ucraina să aibă o nouă conducere, legitimată prin votul popular, capabilă să asigure deplina funcţionare a statului şi a economiei.

Senatorul PSD adresează un apel direct, în acest context, către Federaţia Rusă, îndemnând autorităţile de la Moscova "să renunţe la acţiunile provocatoare şi la presiuni, astfel încât scrutinul din Ucraina să se poată derula corect şi fără incidente".

"Federaţia Rusă a făcut un pas important în detensionarea situaţiei din Ucraina, prin decizia de a-şi retrage trupele de la graniţă. Nu este însă şi suficient. Constat cu îngrijorare o escaladare a violenţelor şi a acţiunilor subversive ale facţiunilor pro-ruse de pe teritoriul ucrainean. Numai joia aceasta, 17 militari ucraineni şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor comise de separatişti. Federaţia Rusă trebuie să înceteze acţiunile de destabilizare şi decredibilizare a structurilor legitime de putere din Ucraina", a susţinut Mircea Geoană.

Acesta a menţionat că ziua de 25 mai are o dublă semnificaţie pentru viitorul Europei.

"Sigur că toţi ochii sunt aţintiţi asupra alegerilor europene, dar la graniţa estică a Uniunii se desfăşoară un scrutin cel puţin la fel de important pentru arhitectura Europei de mâine. Dacă Ucraina va trece cu brio testul electoral de duminică, beneficiarii vor fi nu doar cetăţenii din această ţară, ci de câştigat vor avea toate ţările din regiune şi Europa în ansamblul ei", a argumentat Mircea Geoană.

×