x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Monica Macovei a demisionat

Monica Macovei a demisionat

14 Noi 2018   •   09:37
Monica Macovei a demisionat
Sursa foto: Genevieve ENGEL

Partidul M10 a anunţat că europarlamentarul Monica Macovei a demisionat din această formaţiune, pe care a înfiinţat-o în 2015.

"Partidul M10 îi mulţumeşte doamnei Macovei pentru activitatea sa în cadrul partidului, pentru iniţiativa întemeierii acestui vehicul politic dedicat generaţiei tinere - vehicul care a demonstrat că se poate face şi altfel de politică. Chiar dacă viziunea strategică şi orientarea doctrinară a doamnei Monica Macovei nu a coincis întotdeauna cu cea a partidului, domnia sa rămâne un simbol al luptei anticorupţie şi al politicii responsabile, dovedite atât ca ministru al Justiţiei, cât şi ca europarlamentar", se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.

Conform sursei citate, Partidul M10 are 16 filiale în ţară iar la alegerilor locale din 2016 a obţinut 94 de mandate de consilier local, două de primar şi cinci de viceprimar.

La începutul anului 2017, în urma unei Adunări Generale, membrii partidului au decis asumarea unei doctrine conservatoare. M10 este membru de drept în Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ACRE) din Parlamentul European.

Partidul M10 mai anunţă că joi, la Bucureşti, va fi prezentat un proiect de coagulare a tuturor forţelor de dreapta din România (creştin-democrate, conservatoare, liberale) într-o platformă politică numită Alternativa Dreaptă.

Parteneri în acest proiect sunt M10, Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR), Partidul Forţa Moldova şi platformele politice Alternativa Dreaptă şi Alianţa Conservatoare.

"Aceste cinci entităţi îşi vor anunţa disponibilitatea de a colabora pe viitor în vederea promovării intereselor electoratului conservator/creştin-democrat, propunându-i acestuia o alternativă care să îl reprezinte în Parlamentul European în anul 2019, în structurile locale/judeţene, precum şi în Parlamentul României în anul 2020 şi care să-şi asume preluarea guvernării ţării începând cu anul 2024", se menţionează în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Monica Macovei