x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Motiunea PRM - Imbranceli si injuraturi intre alesi

Motiunea PRM - Imbranceli si injuraturi intre alesi

de Carmen Vintila    |    23 Sep 2005   •   00:00
Motiunea PRM - Imbranceli si injuraturi intre alesi

Atmosfera de stadion ieri la Camera Deputatilor. Pesedistul Podgoreanu reclama ca pedistul Oltean l-a amenintat ca "ii trage o mama de bataie" si l-a injurat de mama, iar Oltean cere dovezi. Si asta din cauza a sase minute "de prelungiri".

6 - cifra cu ghinion. Cele sase minute care au mai ramas ieri din timpul alocat motiunii simple a PRM "Salvati scoala romaneasca" au produs un imens scandal in Camera Deputatilor. Cel care i-a dat nastere a fost chiar presedintele de sedinta, liberalul Dan Radu Rusanu.

Dupa motiune, Dan Radu Rusanu a propus ca in timpul ramas pana la pauza de pranz sa se treaca la dezbaterea Regulamentului. "In continuarea programului trecem la dezbaterea pe Regulament. Supun la vot articolul unu....", a anuntat de la tribuna Rusanu. Atat le-a trebuit alesilor care si-au sarit in cap unul altuia. S-au ridicat toti in picioare si au inceput care mai de care sa vocifereze. Ca e bine sau nu, urletele s-au amestecat fara a se mai intelege nimic, iscandu-se un adevarat vacarm.

"La Biroul Permanent am decis ca discutiile pe Regulament sa fie reluate la ora 14:00", a sustinut de la tribuna pesedistul Victor Ponta, care a incercat sa le explice deputatilor, pe procedura, cum stau lucrurile. Rusanu l-a atentionat insa ca este admisa interventia pe procedura, dar numai in ce priveste Regulamentul, si nu programul Camerei. Atunci, Ponta si-a abandonat functia de secretar, sustinand ca nu poate incalca Regulamentul. A venit insa liberala Mona Musca si a cerut limitarea dezbaterilor generale la Regulament. Si Rusanu a supus la vot. 140 "pentru" din partea Coalitiei si atat, pentru ca membrii opozitiei ramasesera consternati. "Ati incalcat Regulamentul", a venit la tribuna Valeriu Zgonea cu o suita de pesedisti dupa el. "Nu aveati doi secretari, votul nu e legal, eu nu eram acolo", a sarit si Ponta. In sala era o atmosfera de stadion. Deputatii urlau, pesedistul Radu Podgoreanu si democratul Ioan Oltean s-ar fi si imbrancit. Incidentul a fost confirmat ulterior chiar de impricinati, prin declaratiile facute in plen. Podgoreanu a reclamat ca Oltean l-a amenintat ca "ii trage o mama de bataie" si l-a injurat de mama. Oltean a cerut dovezi pentru acuzatiile pesedistului, sustinand ca nu a bruscat pe nimeni, ba, mai mult, el a fost cel "impins".

CAPCANA. "Suntem inca in timpul votului", tipa Rusanu de la tribuna. "Sunteti in timpul votului de ieri", i-a dat replica Zgonea. "Mai trebuie sa-mi dati cuvantul un minut. Unu, s-a incheiat programul. Doi, nu aveati doi secretari. Trei, v-ati vorbit cu premierul sa-i invite la consultari pe presedinte si pe vicepresedinte (Nastase si Mitrea) ca sa ne intindeti aceasta capcana", a acuzat Ponta de la microfon. Dupa ce a anuntat ca votul a fost consemnat, Rusanu a suspendat sedinta. Pe holuri, deputatii erau bulversati. Nici ei nu mai reuseau sa explice ce s-a intamplat, iar Rusanu sustinea ca votul a fost regulamentar, fiind 140 "pentru" si restul abtineri, pentru ca nu a constatat nici un vot impotriva. "L-am sunat pe Nastase sa plece de la Victoria pentru ca din punctul meu de vedere au fost chemati acolo numai ca sa fie pacaliti", a anuntat si Ponta.

RESPINGERE. Motiunea "Salvati scoala romaneasca" initiata de PRM a fost respinsa cu 132 de voturi "impotriva", 99 "pentru" si doua abtineri. Nu inainte ca presedintele Camerei sa faca ordine in plen: "Domnilor deputati, va rog sa luati loc in banci, sa nu mai discutati intre dumneavoastra si sa nu mai utilizati Internetul pentru a va uita la filme artistice, pentru ca filmul se desfasoar" aici la Camera Deputatilor".

"NU ADMIT"
Cea de-a doua parte a sedintei de plen a inceput cu aproape o ora intarziere. Presedintele Camerei, Adrian Nastase, a anuntat ca s-a stabilit ca sedinta sa inceapa mai tarziu, la Palatul Victoria, unde toti liderii politici participanti au fost de acord. Liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, a protestat insa, sustinand ca el nu a participat la nici o intalnire si ca "nu accepta ca programul Camerei sa fie comandat prin telefon nici de la Palatul Victoria, nici de la Cotroceni, nici de la Cornu si nici de la Golden Blitz".
"Solutia" pentru aceasta pauza provocata de intarziere a fost gasita de liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, care a propus 30 de minute de consultari in care sa le relateze pesedistilor ce s-a discutat la Victoria.

VIN PENTRU MICLEA
Ministrul Invatamantului, Mircea Miclea, prezent la dezbaterea motiunii pentru a le spune deputatilor initiatori ca motiunea "este total lipsita de temei", a primit si un cadou. O sticla cu vin din partea deputatului PRM Marius Iriza. El a facut trimitere la cartea scrisa de actualul ministru, "Estul si Vestul", in care acesta povestea ca in studentie sapa morminte cand nu mai avea bani. La sfarsit, Iriza i-a oferit sticla cu vin, spunand ca ii da de baut ministrului Miclea pentru ca acesta "sa nu sape invatamantul romanesc".
×
Subiecte în articol: politic rusanu