Traian Basescu are astazi ultima infatisare cu generatia veche a PD, care refuza sa lase locul caldut pe care l-a ocupat in Parlament timp de 4, 8 sau chiar 12 ani unor politicieni mai noi.
OANA STANCU
Dupa mai bine de o luna in care a apelat la bunul-simt, la raspunderea politica, s-a rugat, apoi a amenintat, muschii liderului PD, dar si cei ai greilor din organizatii s-au incordat la maximum. Ion Carstoiu, liderul filialor argesene a PD, Pantelimon Manta de la Gorj, cele mai inversunate voci ale rebeliunii, sustin pe de o parte ca au votul filialelor care au decis ca ei sunt cei care ar trebui sa mearga in Parlament, iar pe de alta, statutul partidului. In primul caz e greu de crezut ca organizatia s-ar pune rau cu liderul ei. In privinta statutului, el prevede intr-adevar ca filialele isi desemneaza candidatii. "Ca presedinte, nimeni nu ma poate obliga sa semnez o lista", raspundea Traian Basescu chestiunii statutului. Abilitatea presedintelui s-a dovedit insa atunci cand a trecut prin votul Colegiului Director, convocat de urgenta la Bucuresti, o noua serie de criterii pe care sa le indeplineasca pedistii care vor sa candideze la Parlament, printre care si acela al profesionalismului. Adica exact arma impotriva celor care au stat unul-doua-trei mandate in Parlament si au ramas anonimi in constiinta publica.
GORJ. Un exemplu al incordarii intre parti este cel de la Gorj. Pantelimon Manta a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca a fost votat in unanimitate de Biroul Permanent al PD Gorj pentru a ocupa primul loc pe lista pentru Senat la alegerile generale, dupa ce conducerea partidului i-a respins pana acum de doua ori candidatura. Manta a declarat ca, desi nu este dorit de conducerea centrala a partidului, se va lupta "pana la capat" pentru a rezolva aceasta situatie, informeaza Mediafax. Totusi, daca liderul PD Gorj nu va figura pe lista pentru Senat, filiala il sustine pentru primul loc pe lista pe Vasile Popeanga. Acesta este vicepresedinte al organizatiei si fost presedinte al ApR Gorj, dar Traian Basescu nu l-a acceptat nici pe el pe cele doua liste inaintate pana acum de filiala.
AVERTISMENT
"Ca presedinte nimeni nu ma poate obliga sa semnez o lista" - Traian Basescu, presedintele PDCitește pe Antena3.ro