x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Natalia Intotero: Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere pentru tineri

Natalia Intotero: Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere pentru tineri

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2024   •   13:40
Natalia Intotero: Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere pentru tineri
Sursa foto: FB Natalia Intotero

Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului.

„Primul lucru pe care îl observ când lucrez cu tinerii este motivația puternică de a veni cu soluții simple și inovatoare la problemele cu care ne confruntăm cu toții, fie în societate sau administrație, fie la locul de muncă sau în diverse situații de viață. Campania Fărăbariere mi-a demonstrat asta. Tinerii ajută tineri. Meritați toată aprecierea și tot sprijinul meu pentru că sunteți cei care pot aduce schimbarea”, arată ministrul într-un mesaj adresat tinerilor.

Ea anunță că în acest an vor fi disponibile 15.000 de locuri în tabere pentru tineri și copii.

„Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere - 6.000 locuri în tabere pentru studenți, 4.000 de locuri pentru tinerii cu dizabilități, olimpici, tineri proveniți din familii monoparentale și din medii defavorizate, copii orfani cu vârsta între 14 și 18 ani, în cadrul cărora sunt învățați principalele deprinderi de viață. De asemenea, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române, organizăm în acest an cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC 2024” unde vor participa copii din Diaspora și comunitățile istorice”, spune Natalia Intotero.

Ea a amintit de concursul naţional de proiecte de tineret și studenți, de creditele Family Start și Student Invest, dar și de programul FIV, „program ce ne dorim să fie deblocat și să demareze cât mai repede”.

De asemenea, în această perioadă, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, organizează etapele de selecție dosare, interviu și dezbatere finală pentru selecția celor doi delegați de tineret din cadrul Proiectului „Delegat de Tineret la Națiunile Unite”, sesiunea 2024-2025.

Ministrul arată, de asemenea, că Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024 este despre tineri, despre proiecte, despre nevoile tinerilor și despre a construi împreună pentru generațiile viitoare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: natalia intotero tabere pentru tineri