x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Ciucă anunță că România vrea să utilizeze terminalul de gaze naturale lichefiate egiptean

Nicolae Ciucă anunță că România vrea să utilizeze terminalul de gaze naturale lichefiate egiptean

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2023   •   20:50
Nicolae Ciucă anunță că România vrea să utilizeze terminalul de gaze naturale lichefiate egiptean
Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în timpul vizitei din Egipt că România vrea să utilizeze terminalul de gaze naturale lichefiate egiptean pentru a-și completa necesarul de consum.

Potrivit premierului român, „diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz va reprezenta atât pentru România, cât și pentru Europa Centrală și de Est, o soluție de consolidare a securității energetice.”

La Cairo, Ciucă a discutat cu ministrul petrolului și resurselor minerale, Tarek El Molla, despre o serie de proiecte comune în domeniul energiei.

„România este interesată ca, până la momentul la care vom valorifica gazele de mare adâncime din Marea Neagră, să completeze necesarul de consum utilizând terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) egiptean. Am încredere că vom găsi soluțiile necesare pentru suplimentarea cantității de gaze necesară României, precum și pentru a oferi sprijin Republicii Moldova”, a anunțat Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Premierul român a dezvăluit că experții vor continua discuțiile despre proiectele discutate în Egipt.

„Expertiza de operare și rețelele de transport de care dispunem sunt atuuri importante pentru a califica țara noastră drept un partener al proiectelor dezvoltate în comun cu investitorii egipteni în domeniile petrol si gaze. Consultările continuă la nivel de experți, precum si între Societatea Națională Transgaz și compania egipteană ENI, care asigura 60% din gazul necesar consumului acestei țări. Memorandumul de înțelegere semnat între Transgaz și Egas oferă o perspectivă certă de concretizare a proiectelor noastre”, a precizat premierul român.

Sâmbătă și duminică, Nicolae Ciucă s-a aflat în Egipt unde s-a întâlnit cu președintele țării, cu premierul, cu ministrul petrolului și cu oameni de afaceri egipteni.

(sursa: Mediafax)

×