x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fenechiu: Salariile şefilor de companii de stat cu contracte de management nu pot fi modificate; ordonanţa nu e retroactivă

Fenechiu: Salariile şefilor de companii de stat cu contracte de management nu pot fi modificate; ordonanţa nu e retroactivă

03 Iun 2013   •   18:50
Fenechiu: Salariile şefilor de companii de stat cu contracte de management nu pot fi modificate; ordonanţa nu e retroactivă
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat că salariile şefilor de companii de stat care au deja contracte de management nu mai pot fi modificate, ordonanţa care plafonează salariile conducerii executive în aceste instituţii nefiind retroactivă, informează agerpres.ro.

"Sunt două chestiuni distincte: astăzi avem o ordonanţă de urgenţă care plafonează salariile tuturor managerilor aleşi la şase salarii medii pe ramură. În ceea ce priveşte salariile celor care au deja contracte de management ele nu mai pot fi modificate pentru că ordonanţa nu e retroactivă. Dar dacă discutăm despre situaţia generală din România, despre nivelul de salarizare, într-adevăr ordonanţa este binevenită şi o susţin", a declarat Relu Fenechiu, care a participat la şedinţa grupului deputaţilor liberali la Palatul Parlamentului.

El a precizat că salariul directorului CFR Marfă este un salariu corect în contextul performanţei manageriale.

"Directorul de la CFR Marfă, pe care eu îl apreciez, mi-a adus un raport al activităţii sale care arată că de când este dumnealui director a câştigat contracte pentru CFR Marfă de peste 90 de milioane de lei. Patru ani în urmă toţi ceilalţi directori nu au reuşit la un loc să adune niciun leu venituri la CFR Marfă din contracte nou încheiate. Pentru un astfel de director eu consider că un salariu de 9.000 de euro este binevenit pentru că răsplătim performanţa. În ordonanţa aprobată miercuri se vorbeşte de salarii fixe, dar se vorbeşte mai departe de venituri obţinute în baza unor criterii de performanţă. Iar dacă există aceste criterii cu siguranţă că managerii vor putea să obţină venituri mai mari", a mai spus Fenechiu.

Întrebat dacă va răsplăti şi alţi directori dacă vor obţine performanţe, Fenchiu a spus: "În condiţiile respectării legii, da".  

×
Subiecte în articol: relu fenechiu salarii companii de stat