x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul a validat-o pe Luminiţa Gheorghiu membru în conducerea CNCD

Parlamentul a validat-o pe Luminiţa Gheorghiu membru în conducerea CNCD

de Agerpres    |    29 Sep 2014   •   18:52
Parlamentul a validat-o pe Luminiţa Gheorghiu membru în conducerea CNCD

Plenul Parlamentului a validat-o, luni, pe Luminiţa Gheorghiu pentru funcţia de membru al Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cu 335 voturi pentru şi 57 de voturi contra.

Pentru această funcţie au fost doi candidaţi: Luminiţa Gheorghiu şi Lucia Nicoleta Necula, dar numai prima a primit aviz favorabil de la comisiile de resort din Parlament.

Conform CV-ului depus pentru ocuparea noului post, Luminiţa Gheorghiu este originară din judeţul Argeş, licenţiată a Facultăţii de Drept Bucureşti şi, din 2003, este Doctor în Ştiinţe Juridice.

Între 2001-2003 a fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei iar, din 2003 până în 2005, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

În 2008, pentru foarte scurt timp, a fost senator de Argeş, înlocuindu-l pe Nicolae Văcăroiu care, la jumătatea lunii octombrie, fusese numit de Parlament preşedinte al Curţii de Conturi.

Între 2013-2014 a ocupat funcţia de consilier la Camera Deputaţilor - Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi.

×
Subiecte în articol: Luminita Gheoghiu cncd