x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Localele - un Black Sunday politic. Partidele au realizat „dividende” după alegerile din 27 septembrie

Localele - un Black Sunday politic. Partidele au realizat „dividende” după alegerile din 27 septembrie

de Ion Alexandru    |    04 Dec 2020   •   08:17
Localele - un Black Sunday politic. Partidele au realizat „dividende” după alegerile din 27 septembrie

Alegerile organizate la vreme de pandemie par să fi venit în sprijinul partidelor politice angrenate în cursa electorală. În contrast total cu alte scrutine, alegerile locale din 27 septembrie au reprezentat, pentru zece formațiuni competitoare, un prilej de a face economii. Concret, acestea au cheltuit mai puțini bani decât sumele pe care le-au realizat pentru această luptă electorală. Peste 6 milioane de lei au rămas în vistieria formațiunilor. Cele mai consistente fonduri de campanie au fost înregistrate de PNL și PSD, care au cheltuit și cei mai mulți bani. PMP, partidulețul lui Traian Băsescu, a venit însă tare din urmă, realizând venituri cât jumătate din bugetele celor doi mari competitori. Or, cheltuielile de campanie au fost proporționale.

 

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, recent, cuantumul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale ale mai multor  competitori, partide politice, organizații ale cetățenilor sau minorităților naționale, precum și ale mai multor candidați independenți care au concurat la alegerile locale din data de 29 septembrie 2020. Lista partidelor politice parlamentare și neparlamentare care au depus aceste bilanțuri, până la data redactării acestui articol, sunt în număr de zece, dintre care patru sunt partide parlamentare, unul este asociat în alianță cu un partid parlamentar, iar restul sunt partide fără reprezentare parlamentară, la care se adaugă Forumul Democrat al Germanilor din România.

Din centralizarea acestor date, rezultă că partidele și formațiunile în cauză au reușit, la alegerile pentru desemnarea primarilor, consilierilor locali, consilierilor județeni sau președinților de consilii județene, să cheltuie mai puțini bani decât au încasat. Concret, veniturile totale ale acestor entități înscrise în cursa electorală s-au situat la suma de 134.241.500,38 de lei, iar cheltuielile de campanie aferente scrutinului din data de 27 septembrie 2020 au fost de 128.160.052,12 lei. În premieră, toate aceste partide, cu excepția unuia singur, care a avut zero venituri și zero cheltuieli, au realizat, după o bătălie electorală la vreme de criză sanitară, „dividende” totale în cuantum de 6.081.448,26 de lei. Este vorba despre formațiunile politice parlamentare PNL, PSD, PMP și Pro România, de partidul neparlamentar PLUS, aflat în alianță cu Uniunea Salvați România, și de formațiunile extraparlamentare Partidul Național Român (PNR), Partidul Noua Dreaptă (PND), Partidul Social Popular Român (PSPR), de Partidul Speranței și Voinței (PSV) și de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Cum arată economia făcută la vreme de scrutin de pandemie

Cele mai consistente „dividende” în urma alegerilor locale care au avut loc la sfârșitul lunii septembrie le-a înregistrat Partidul Național Liberal, care a reușit să cheltuie mai puțin cu 2.830692,12 lei mai puțin decât veniturile electorale realizate. Partidul Social Democrat a cheltuit, la rândul său, cu 1.870.712,13 lei mai puțin decât suma încasată în aceeași perioadă. Față de ultimele scrutine de alegeri, când candidații formațiunii au realizat cheltuieli destul de consistente, partidul Pro România, condus de Victor Ponta, a reușit, de această dată, să cheltuie cu 878.712,82 de lei mai puțin decât veniturile realizate.

Partidul Mișcarea Populară a ieșit, la rândul său, pe profit cu suma de 288.665,78 de lei, în timp ce PLUS, formațiune condusă de Dacian Cioloș, a realizat „dividende” în cuantum de 194.410,36 de lei. Până și formațiunile neparlamentare sau organizațiile minorităților s-au înscris în bugetele previzionate, reușind să economisească bani. Sume infime, dar necheltuite. Din datele studiate, reiese că Forumul Democrat al Germanilor din România a cheltuit cu 18.421,04 lei mai puțin decât veniturile de campanie realizate, iar Partidul Național Român a făcut o economie de 212 lei. Partidul Noua Dreaptă a ieșit pe profit financiar din această campanie cu suma de 15,47 de lei, iar Partidul Social Popular Român a „salvat” suma de 4,53 de lei. În ceea ce privește formațiunea Partidul Speranței și Voinței, competitor electoral pentru alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, conform raportului întocmit de mandatarul său financiar la data de 2 octombrie, nu a încasat niciun leu și, de asemenea, nu a cheltuit niciun leu în campania electorală.

PNL, primul la venituri, primul la cheltuieli

Cei mai mulți bani ca venituri acumulate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020 se regăsesc la Partidul Național Liberal, formațiune care a organizat aceste alegeri, ca partid aflat la guvernare. Potrivit raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale aferente scrutinului din 27 septembrie, întocmit, la data de 6 octombrie 2020 de mandatarul financiar SC International Expert Accountancy SRL, PNL a realizat venituri totale în cuantum de 48.168.290,71 de lei. Acești bani provin exclusiv din două surse. Prima este cea a veniturilor proprii ale candidaților, care s-au ridicat, conform acestui raport, la 1.092.400 de lei, la care se adaugă suma de 47.075.890,71 de lei reprezentând venituri electorale provenite prin transferul fondurilor obținute în afara perioadei electorale. 

Cheltuielile operate de Partidul Național Liberal pentru producția și difuzarea de materiale de propagandă electorală, pentru propaganda electorală online, pentru sondaje de opinie, pentru afișe electronice, pentru broșuri, pliante și alte materiale tipărite, pe servicii de protocol, organizarea de evenimente, transport, cazare și consultanță, precum și pentru comisioane bancare s-au ridicat la 45.377.598,59 de lei.

PSD, al doilea și la bani, și la scor

PSD a realizat venituri mai mici în campania electorală aferentă alegerilor locale decât rivalii de la PNL, potrivit raportului veniturilor și cheltuielilor electorale întocmit la data de 26 octombrie 2020, de către mandatarul financiar Elena Vlad.

Din acest document , reiese că social-democrații au realizat venituri totale în cuantum de 44.657.304,51 de lei. Din această sumă, 35.220.769,51 de lei reprezintă contribuția candidaților PSD din venituri proprii la această campanie electorală. Social-democrații au donat către formațiune, în aceeași perioadă, suma totală de 155.000 de lei. Iar împrumuturile totale se situează la 5.606.235 de lei. De asemenea, suma de 3.657.300 de lei reprezintă transferuri bancare din veniturile realizate în afara perioadei electorale. 

Din banii strânși, Partidul Social Democrat a cheltuit, pentru alegerile din 27 septembrie, suma de 42.786.592,38 de lei. Bani care s-au dus, de asemenea, pe materiale de propagandă electorală, pe propaganda electorală online, pe broșuri și alte tipărituri, pe sondaje de opinie, pe protocol și pe comisioane bancare.

Pro România a cheltuit în campanie peste 14,6 milioane de lei

Formațiunea Pro România, condusă de fostul premier social-democrat Victor Ponta, a depus, prin mandatarul financiar Mioara Piroi, la data de 6 octombrie 2020, un raport financiar din care rezultă că, pentru campania electorală aferentă alegerilor locale de la sfârșitul lunii septembrie, a realizat venituri totale în cuantum de 15.508.840,35 de lei. Cea mai consistentă parte, în sumă de
12.670.245,35 de lei, reprezintă contribuțiile candidaților Pro România din venituri proprii. De asemenea, au mai existat și contribuții totale de 26.350 de lei, realizate din donații, iar 1.968.160 de lei reprezintă contribuția candidaților realizată din împrumuturi. Suma de 843.850 de lei este transferul către campania electorală din veniturile realizate de partid în afara perioadei electorale. Conform aceluiași raport financiar, pentru alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, Pro România a cheltuit suma de 14.630.525,53 de lei. 

Formațiunea lui Dacian Cioloș a „tocat” 3,6 milioane

PLUS este partidul lui Dacian Cioloș, aliat cu USR atât la alegerile locale, cât și la alegerile generale derulate duminică, 6 decembrie. Formațiunea a realizat, pentru campania electorală din luna septembrie a acestui an, venituri totale în cuantum de 3.846.598,63 de lei, conform raportului financiar întocmit, la data de 13 octombrie 2020, de mandatarul financiar SC Total Expert Serv SRL. 26.165 de lei reprezintă contribuția candidaților din venituri proprii, 20.750 de lei este contribuția candidaților provenită din donații, 600.500 de lei sunt bani împrumutați și 1.114.879,98 de lei sunt fonduri transferate din venituri realizate în afara perioadei electorale.

Partidul lui Dacian Cioloș a cheltuit, pentru alegerile locale, suma totală de 3.652.179,27 de lei.

PMP, jumătate din banii marilor partide

Poziția a treia în acest top, atât din punctul de vedere al veniturilor de campanie realizate, dar și al cheltuielilor efectuate, îl ocupă Partidul Mișcarea Populară, formațiune condusă, de facto, de Traian Băsescu, și în documente de Eugen Tomac. Băsiștii au realizat, conform raportului financiar depus la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și întocmit, în data de 6 octombrie 2020, de mandatarul financiar Camelia Diab, venituri totale în sumă d e 21.442.981,18 lei. PMP-iștii care au candidat la alegerile locale au contribuit la campania electorală cu suma de 14.590.228,18 lei din venituri proprii, iar alți 146.200 de lei au fost donați, efectiv, partidului.

Suma de 3.421.753 de lei reprezintă contribuția candidaților la campania electorală a Partidului Mișcarea Populară, provenită  din împrumuturi.

Formațiunea controlată de Traian Băsescu a cheltuit pe propaganda electorală, pe propaganda electorală online, pe sondajele de opinie, pe afișaj, pe protocol, transport, cazare și comisioane bancare suma totală de 21.154.315,40 de lei.

Au ieșit pe plus și partide neparlamentare

Forumul Democrat al Germanilor din România a realizat venituri pentru campania electorală a alegerilor locale în sumă de 602.138 de lei și a cheltuit 583.716,96 lei. 323.440 de lei reprezintă contribuția candidaților din venituri proprii, restul fiind împrumuturi. Partidul Social Popular Român a realizat, de asemenea, venituri de 7.320 de lei, toată suma fiind contribuția făcută de Cristinel Constantin Hrițcan. Cheltuielile de campanie s-au ridicat la 7.315,47 de lei. Partidul Național Român a realizat venituri de campanie de 6.481 de lei, din care contribuția de 1.711.000 de lei a provenit de la Gheorghe Boricean, iar 4.071 de lei sunt sume donate. Formațiunea a cheltuit 6.269 de lei Partidu Noua Dreaptă a realizat venituri electorale în sumă de 1.555 de lei, toată din veniturile proprii ale unui singur candidat, și a cheltuit 1.539,52 de lei. În ceea ce privește Partidul Speranței și Voinței, așa cum am arătat mai sus, raportul întocmit la data de 2 octombrie 2020 de mandatarul financiar Ion Andrieș arată că nu au existat nici venituri de campanie, nici cheltuieli electorale efectuate.

 

 

×
Subiecte în articol: alegeri locale