x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Plumb (PSD): Cumulul pensiei cu salariul şi amânarea liberalizării preţului la gaze vizează creşterea nivelului de trai

Plumb (PSD): Cumulul pensiei cu salariul şi amânarea liberalizării preţului la gaze vizează creşterea nivelului de trai

de Agerpres    |    17 Sep 2014   •   18:31
Plumb (PSD): Cumulul pensiei cu salariul şi amânarea liberalizării preţului la gaze vizează creşterea nivelului de trai

Cumulul pensiei cu salariul, amânarea liberalizării preţului la gaze sau reducerea TVA sunt măsuri care vizează creşterea nivelului de trai al populaţiei, consideră vicepreşedintele PSD Rovana Plumb.

"Guvernul Ponta are o viziune de guvernare centrată pe nevoile cetăţenilor, iar în această logică venim cu măsuri pentru a sprijini fiecare cetăţean. De aceea, dăm asigurări că preţurile la gaze şi la alimente nu vor creşte. În plus, astăzi s-a reparat o altă nedreptate a fostei guvernări PDL, prin adoptarea în Parlament a măsurii prin care se permite cumulul pensiei cu salariul şi în cazul angajaţilor din sistemul public. Astfel, se elimină o discriminare pe piaţa muncii şi se oferă persoanelor în cauză posibilitatea de a-şi creşte nivelul de trai", afirmă Plumb, potrivit unui comunicat de presă.

Ea susţine că tariful gazelor nu va creşte în perioada următoare, ca urmare a deciziilor Guvernului şi Parlamentului.

"Tot astăzi s-a dovedit că măsura reducerii TVA la pâine este una de succes. În primul rând, comparativ cu luna iulie 2013, se observă că în iulie 2014 preţul la pâine este mai mic cu 11,43%. În al doilea rând, a crescut numărul de locuri de muncă din acest domeniu. Nu în ultimul rând, producţia şi profitul celor în domeniul panificaţiei au crescut. Toate aceste măsuri au rolul de a creşte nivelul de trai, principalul obiectiv al Guvernului Ponta. Chiar dacă mai avem lucruri de făcut pentru a atinge acest obiectiv, asigur că vom continua să promovăm politici precum creşterea veniturilor sau reducerea taxelor", adaugă Rovana Plumb, conform sursei citate. 

×