x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL: “Cheltuielile au crescut cu 16%”

PNL: “Cheltuielile au crescut cu 16%”

de Dana Piciu    |    11 Aug 2009   •   00:00
PNL: “Cheltuielile au crescut cu 16%”
Sursa foto: /AGERPRES

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat dur Guvernul, acuzându-l că "a concesionat conducerea ţării către FMI" şi că nu a luat până în prezent nici o măsură anticriză.



El a apreciat că România "este pândită de riscul intrării în incapacitate de plată". Orban (foto) a amintit că unele dintre promisiunile Executivului printre care anularea impozitului pentru profitul reinvestit, reducerea TVA şi a fiscalităţii şi capitalizarea CEC şi Eximbank, reducerea cheltuielilor din sectorul public nu s-au realizat până acum. "A trebuit să vină misiunea de experţi a FMI să aflăm că nu s-au redus cheltuielile din sectorul public, ci din contră, au crescut cu 16% în primul semestru", a afirmat Orban.

În opinia sa, Guvernul este interesat de plata pensiilor şi salariilor doar până la alegerile prezidenţiale. Liderul PNL a mai susţinut că evaluările experţilor FMI nu se referă la motivele reale ale prăbuşirii economiei româneşti şi nu menţionează ce măsuri ar trebui să ia România în materie de politică economică, de politică fiscală, financiar-bancară şi monetară.

"Pe noi ne interesează mai puţin contabilitatea bugetară pe care o face FMI. Pe noi ne interesează ca în România să revină investiţiile, să crească cererea, să se reia procesul normal în relaţia dintre stat şi operatorii economici, ca în România să nu mai înregistrăm falimente şi închideri de firme, pe noi ne interesează veniturile populaţiei", a afirmat Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL a cerut Guvernului să nu utilizeze resursele financiare puse la dispoziţie de FMI pentru acoperirea deficitului bugetar, ci aceşti bani să fie folosiţi doar pentru investiţii, pentru că orice altă utilizare a banului nu face altceva decât să creeze datorii suplimentare şi nu va avea nici un efect pozitiv asupra economiei.

×
Subiecte în articol: politic ludovic orban guvern critica