x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pofta lui Orban, îndeplinită: se propune ca la CCR să fie numiți numai magistrați, cu acordul CSM

Pofta lui Orban, îndeplinită: se propune ca la CCR să fie numiți numai magistrați, cu acordul CSM

de Ion Alexandru    |    18 Noi 2020   •   08:37
Pofta lui Orban, îndeplinită: se propune ca la CCR să fie numiți numai magistrați, cu acordul CSM

La nici o săptămână de la atacurile virulente formulate de premierul Ludovic Orban la adresa Curții Constituționale, un fost parlamentar PSD, devenit, între timp, liberal, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect de modificare a legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Deputatul Ovidiu Ioan Sitterli propune ca doar magistrații să devină judecători CCR, dar numai cu voie de la Consiliul Superior al Magistraturii. Mai mult, componența Curții trebuie să se înnoiască, o dată la trei ani, cu o treime. Avizul CSM este obligatoriu, fără el, sau cu un aviz negativ, candidatura urmând a fi respinsă. 

 

Propunerea de modificare a Legii Curții Constituționale îi aparține deputatului PNL Ovidiu Ioan Sitterli, care, în 2016, a fost ales în Parlamentul României pe listele PSD. Acesta a demisionat din Partidul Social Democrat în luna octombrie a anului 2017.

La începutul acestei săptămâni, Sitterli a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect de lege prin care propune modificarea legislației de organizare și funcționare a forului constituțional, în sensul că CCR se înnoiește cu o treime din judecătorii Curții din trei în trei ani. Mai mult, deputatul propune, în proiectul de act normativ, ca judecătorii CCR să fie numai judecători (magistrați), care, odată numiți în Curtea Constituțională, să fie suspendați de drept din funcția deținută în magistratură. De asemenea, perioada în care magistratul în cauză exercită calitatea de judecător al Curții Constituționale urmează să fie considerată vechime în magistratură. Nu se specifică dacă judecătorul trebuie să fie activ în magistratură, sau dacă poate fi numit și după pensionare.

 

CSM devine stăpânul numirilor

 

Deși entitățile care propun și decid asupra numirii componenței CCR rămân aceleași ca și în actuala formă a legii, respectiv președintele României, Camera Deputaților și Senatul, orice demers al acestora se va afla, conform proiectului de act normativ înaintat, la mâna Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, se menționează în inițiativa lui Sitterli, președintele României numește trei judecători la CCR dintre magistrații care și-au depus candidaturile la Secretariatul General al Administrației Prezidențiale.

De asemenea, Camera Deputaților și Senatul numesc, la propunerea Biroului Permanent și pe baza Raportului Comisiei Juridice, câte trei judecători la CCR care au întrunit votul majorității membrilor prezenți. Toate cele nouă propuneri trec mai întâi pe la CSM, pentru că judecătorii depun cererile de candidatură, însoțite de CV, de avizul CSM și de actele doveditoare că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. „Lipsa avizului sau avizul negativ al CSM duce la respingerea cererii de candidatură”, se arată în această inițiativă legislativă.

 

Amenințările premierului prind contur

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, votul final depinzând de Senat și, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla după alegerile din 6 decembrie. Reamintim că, săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a amenințat direct Curtea Constituțională cu modificarea legislației, cu impunerea acestei obligativități a calității de magistrat, afirmând chiar că CCR ar putea fi desființată, iar prerogativele ei să fie transferate la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe modelul Statelor Unite ale Americii.

 

 

Inițiatorul, deputatul Ovidiu Ioan Sitterli, a demisionat din PSD în octombrie 2017 și, în prezent, este parlamentar PNL

 

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala