x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Astăzi, mai uşor schimbăm un preşedinte decât un funcţionar public

Ponta: Astăzi, mai uşor schimbăm un preşedinte decât un funcţionar public

10 Iul 2013   •   13:35
Ponta: Astăzi, mai uşor schimbăm un preşedinte decât un funcţionar public
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Victor Ponta a cerut miniştrilor Muncii, Finanţelor şi Administraţiei ca până în toamnă să pregătească principiile noii legi a salarizării. Premierul a precizat că este nevoie de flexibilitate şi în aranjarea schemei de personal deoarece în prezent mai uşor poate fi schimbat un preşedinte decât un funcţionar.

"În acest moment, că lucrezi de dimineaţa până seara sau că nu faci nimic, primeşti acelaşi salariu, iar dacă vreţi să sancţionaţi pe cineva, mai uşor schimbăm un preşedinte decât să schimbăm vreun funcţionar public de undeva", a spus Ponta, în şedinţa de Guvern.

Proiectul de buget pentru anul viitor va fi construit inclusiv pe baza indicatorilor din noua lege a salarizării, relatează Mediafax. Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor ar putea ajunge la 1-7, variantă propusă de premier, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare "flexibilitate" în aranjarea grilei şi a schemei de personal.

Salariul minim în administraţie ar putea fi mai mare decât salariul minim brut pe economie, respectiv de 1.000 lei faţă de 800 lei, dar fără a depăşi anvelopa cheltuielilor de personal, de 7% din PIB.

×