x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Băsescu să dea ce înregistrări vrea, eu nu am luat mită ca Mircea Băsescu

Ponta: Băsescu să dea ce înregistrări vrea, eu nu am luat mită ca Mircea Băsescu

de Agerpres    |    06 Aug 2014   •   22:07
Ponta: Băsescu să dea ce înregistrări vrea, eu nu am luat mită ca Mircea Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că nu se teme de înregistrările de la întâlnirile de la Palatul Cotroceni pe care Traian Băsescu a spus că le va face publice, pentru că el nu a luat mită ca fratele preşedintelui.

"Domnul Băsescu crede că dacă au apărut atâtea înregistrări cu fratele său care lua mită de la interlopi, acum toată ţara o să stăm cu frică că ne are cu ceva înregistraţi. Să dea ce înregistrări vrea, eu nici nu am dat, nici nu am luat mită de la Băsescu cum a luat Mircea Băsescu de la interlopi, deci povestea cum dă el filmări.. am spus-o şi cred că l-a deranjat acest lucru, nu sunt deloc sensibil la ameninţările şi la şantajele domnului Băsescu, am trecut prin toate, mi-a scormonit toată viaţa mea, familia tuturor, cred mai degrabă că vrea să ameninţe pe alţi candidaţi. Cu ameninţări şi şantaj au condus 10 ani ţara", a spus Ponta la România TV.  

×
Subiecte în articol: Victor Ponta traian basescu