Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul unei conferinţe privind libertatea presei, organizată la Palatul Parlamentului, că, cu ocazia schimbării regimului politic vor fi cunoscuţi cei care n-au fost jurnalişti, ci doar servitori.
"Cred că este un moment în România, de fiecare dată când se schimbă un regim cu altul, când ies la suprafaţă tot felul de lucruri pe care nu le ştiam sau pe care le ştiam şi nu voiam să le credem. (...) Iese tot puroiul din societate şi sunt convins că va interveni vindecarea. (...) Există în toate straturile şi în toate segmentele societăţii româneşti oameni care pretind că sunt independenţi şi nu sunt, care pretind că sunt deontologi şi nu sunt şi oameni care au jucat roluri şi e bine că-i aflăm. Cu această ocazie a schimbării de regim politic îi aflăm şi pe cei care n-au fost jurnalişti, ci au fost doar servitori ai unui regim politic", a spus Ponta, care a precizat că jurnalistul adevărat este cel care nu serveşte niciunui regim politic şi, deci, nu are de ce "să se elibereze la un anumit moment".
Premierul s-a arătat "extrem de revoltat şi îngrijorat" de faptul că există procese penale care, apreciază Ponta, s-ar răsfrânge asupra unor jurnalişti şi instituţii media.
"Faptul că un patron de media este condamnat pentru o faptă penală e un lucru care se întâmplă într-un sistem de justiţie, dar să confişti sedii de presă şi să pui o presiune fizică asupra unor instituţii de media e un lucru care nu s-a mai întâmplat în România în 25 de ani şi care cred că trebuie să fie un semn uriaş de îngrijorare", a mai spus Victor Ponta.
Pericolul pentru presa scrisă nu vine de la regimul fiscal, ci de la online
Premierul Victor Ponta consideră că nu regimul fiscal reprezintă pericolul pentru presa scrisă, ci schimbarea tehnologică şi internetul.
"Eu cred că pericolul pentru presa scrisă nu este de la regimul fiscal, este de la online. (...) Cred că schimbarea tehnologică este principalul pericol pentru presa scrisă şi, ca să fiu foarte sincer, nu am un răspuns sau o soluţie la aşa ceva, având în vedere că eu însumi n-am mai citit un ziar tipărit de foarte mulţi ani, deşi citesc în fiecare zi foarte mult media. Deci, trebuie, poate, să vă gândiţi la această provocare tehnologică la care putem să găsim soluţii", a declarat Ponta.