Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, a declarat, luni seară, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3, că nu a avut niciodată nicio înţelegere cu preşedintele Traian Băsescu.
El susţine că Băsescu este singurul om politic din România cu care nu poate colabora. "Nu a fost vorba de nicio înţelegere secretă. Dintre toţi oamenii politici cu care am lucrat şi probabil voi lucra în viitor, am reuşit în diverse forme şi momente să găsesc o cale de dialog, aproape. Singurul om politic cu care, nu am ce să fac, suntem în antiteză, nu mă place deloc pe mine, nici eu pe domnia sa, este domnul preşedinte Băsescu. Suntem obligaţi amândoi, cât mai e el preşedinte, cât mai sunt eu prim-ministru, să avem o colaborare instituţională, dar alte înţelegeri sunt imposibile", a afirmat Ponta.