x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă eu m-aş apuca să vorbesc despre ce aflu ca şi vicepreşedinte al CSAT ar fi o infracţiune şi o iresponsabilitate

Ponta: Dacă eu m-aş apuca să vorbesc despre ce aflu ca şi vicepreşedinte al CSAT ar fi o infracţiune şi o iresponsabilitate

11 Sep 2014   •   19:27
Ponta: Dacă eu m-aş apuca să vorbesc despre ce aflu ca şi vicepreşedinte al CSAT ar fi o infracţiune şi o iresponsabilitate
Sursa foto: Ponta: Dacă eu m-aş apuca să vorbesc despre ce aflu ca şi vicepreşedinte al CSAT ar fi o infracţiune şi o iresponsabilitate

Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Bistriţa, că este 'evident' că preşedintele Traian Băsescu nu se referea la persoana sa când vorbea despre un candidat la alegerile prezidenţiale care ar fi ofiţer sub acoperire, pentru că tot preşedintele afirmase că i-a verificat pe toţi membrii guvernului său.

'Din punct de vedere politic, e evident că nu se referea la mine domnul Băsescu, pentru că tocmai a declarat că ne-a verificat pe noi toţi, cei care suntem membri ai Guvernului, şi are confirmarea că nu noi suntem. Dar nu cred că aceasta trebuie să fie tema de campanie, să-l găsim pe domnul sau pe doamna care, nefiind miniştri, nu ştiu, au activat sau activează în servicii de informaţii. Dacă activau pentru vreun serviciu de informaţii, nu ştiu, al Rusiei sau al Coreei de Nord, sigur că era o problemă. Dacă îşi fac datoria, doamna sau domnul, faţă de ţară, cred că merită felicitaţi pentru asta', a spus Ponta.

Prim ministrul spune că divulgarea unor astfel de informaţii, aflate în calitate de membru CSAT, reprezintă o infracţiune şi reprezintă 'un semnal foarte prost' pentru serviciile de informaţii române.

'Din punct de vedere instituţional, eu sunt vicepreşedinte al CSAT, am nişte obligaţii legale. Chiar dacă aş şti vreodată de oricare, de orice persoană că lucrează pentru un serviciu de informaţii român, în primul rând n-aş vorbi despre asta pentru că este ilegal, în al doilea rând ar fi un semnal foarte prost pe care l-aş da instituţiilor. Aceste instituţii ne apără şi pe noi, şi pe dumneavoastră şi apără societatea românească de pericolele la adresa siguranţei naţionale. Dacă eu m-aş apuca să vorbesc într-o conferinţă de presă sau la televizor despre lucrurile pe care le aflu ca şi vicepreşedinte al CSAT, repet, ar fi în primul rând o infracţiune, în al doilea rând o iresponsabilitate. Vreau să dau un mesaj foarte clar, de sprijin pentru instituţiile statului şi pentru oamenii care îşi fac datoria', a mai spus Victor Ponta.

×