x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă trebuie să candidez la prezidenţiale, candidez cu plăcere şi cu mare încredere

Ponta: Dacă trebuie să candidez la prezidenţiale, candidez cu plăcere şi cu mare încredere

29 Mai 2014   •   14:05
Ponta: Dacă trebuie să candidez la prezidenţiale, candidez cu plăcere şi cu mare încredere

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat joi că, deşi şi-ar dori să rămână în funcţia de premier până în anul 2016, dacă partidul îi va cere va candida "cu plăcere şi cu mare încredere".

Ponta a adăugat că viitorul candidat la preşedinţie al partidului trebuie desemnat fără grabă şi validat într-un Congres al partidului.

"Trebuie să ne stabilim candidatul cu calm. Nu ne grăbeşte nimeni în niciun fel. Evident că va trebui să avem şi un Congres şi foarte posibil să fie la începutul lui septembrie. Vreau să ştiţi de la mine - dacă m-aţi întreba ce prefer, aş vrea să fiu un foarte bun premier până în 2016, dar am învăţat în aceşti ani că dacă ai un preşedinte care te încurcă e foarte greu să fii un prim ministru. (...) Stabilim împreună care e soluţia cea mai bună. Dacă eu trebuie să candidez, candidez cu mare plăcere şi cu mare încredere", a spus premierul Victor Ponta în debutul Comitetului Executiv al PSD.

Victor Ponta s-a referit şi la apropierea preşedintelui demisionar al PNL, Crin Antonescu, de preşedintele PDL, Vasile Blaga, afirmând că aceştia se bucură anticipat pentru o victorie pe care încă nu au obţinut-o.

"Am văzut că domnul Blaga şi domnul Antonescu deja au câştigat şi europarlamentare şi prezidenţialele. Nu e rău să de bucure de pe acum că le-au câştigat. Zic noi să ne vedem de treaba noastră şi să fim serioşi fiindcă neseriozitatea altora ne ajută foarte tare. Sunt convins că cei doi lideri regăsiţi ai alianţei DA chiar dacă nu au câştigat până acum nimic, poate câştigă de data asta, o să vedem. Dar noi să ne vedem de treaba noastră şi să-i lăsăm cât mai mult să-şi proclame victoria pe care urmează să o câştige în noiembrie", a mai spus Ponta, potrivit Agerpres.

×