x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Ministerul de Finanţe va veni cu o OUG care să creeze cadrul legal pentru plata cu cardul la administraţiile fiscale

Ponta: Ministerul de Finanţe va veni cu o OUG care să creeze cadrul legal pentru plata cu cardul la administraţiile fiscale

de Agerpres    |    15 Sep 2014   •   16:46
Ponta: Ministerul de Finanţe va veni cu o OUG care să creeze cadrul legal pentru plata cu cardul la administraţiile fiscale

Premierul Victor Ponta a declarat luni că, în termen de zece zile, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va înainta un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să se instituie cadrul legal pentru plata cu cardul la administraţiile fiscale.

"Cred că este un lucru extrem de important, cel pe care îl faceţi, pentru ca am început deja să primesc reacţii, a propos de ce se transmitea şi îmi spunea cineva: foarte bine ce faceţi, dar vedeţi că nu există bancomate şi plata cu cardul în administraţiile financiare. Ceea ce, probabil, ar fi cel puţin la fel de eficient. Şi imediat am întrebat-o pe doamna ministru şi mi-a zis că, în zece zile, veniţi cu ordonanţa şi cu acordul. (..) Se poate? Eu sunt de acord, deşi nu mai adopt nici un fel de ordonanţă de urgenţă, că se supără lumea, dar pe asta o adopt. Ca sa puteţi să aveţi un sistem prin care bancomatele şi plata cu cardul să se poată face în administraţiile fiscale, pentru că, realmente, decât să umble omul cu banii după el, cred că este prima cucerire tehnologică pe care putem, cu siguranţă, să o introducem", a afirmat, luni, premierul Victor Ponta, la ministerul de Finanţe, cu ocazia lansării aplicaţiei "Spaţiul Privat Virtual", sistem informatic prin intermediul căruia contribuabilii vor putea comunica online cu administraţia fiscală.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice Ioana Petrescu a precizat că plata cu cardul la ghişeu va fi posibilă peste circa 6-12 luni.

"Proiectul are mai multe componente, nu numai plata cu cardul la ghişeu, dar şi plata cu cardul online şi posibil alt acceptator de plată. Dacă vom implementa proiectul aşa cum îl gândim în momentul de faţă, cu plata cu cardul, vom fi primii în lume care-l vom face. Ne comparăm cu alte agenţii fiscale, din câte ştim sunt destul de avansaţi si australienii în acest sens. În momentul când vom iesi cu proiectul de ordonanţă, vom vedea în ce formă este, dar este foarte posibil să fim primii din lume care vom avea un astfel de sistem. Avem un proiect de ordonanţă care să pună bazele legale ale unui astfel de sistem, pentru a-l pune în aplicare vorbim de o perioadă mai lungă de timp, de 6-12 luni, pentru ca o persoană să-şi poată plăti taxele cu cardul la ghiseu", a spus Ioana Petrescu.

×