Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, a declarat, luni seara, că pe fostul mare internaţional român Gheorghe Popescu l-ar graţia în prima zi, în cazul în care ar deveni, în urma alegerilor din noiembrie, preşedinte al României.
El a afirmat, într-o emisiune de la România TV, că îi simpatizează atât pe Popescu, cât şi pe finanţatorul echipei Steaua, George Becali.
"Pe Gică Popescu chiar l-aş graţia în prima zi, iar despre domnul Becali cred că a suferit, a plătit. În final, cred că mai bine le iei oamenilor banii, dacă au făcut ceva ilegal. Nu mi-am ascuns simpatia nici pentru domnul Popescu, nici pentru domnul Becali", a afirmat Ponta.
Liderul PSD a subliniat că proiectul legii graţierii nu va fi rediscutat, din cauza "demagogiei" politicienilor.
Acesta a reiterat faptul că iniţierea controversatului proiect de lege privind graţierea a aparţinut liderului liberal Crin Antonescu şi fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.