x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, prima reacţie după înfrângerea în alegerile prezidenţiale: Sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru

Ponta, prima reacţie după înfrângerea în alegerile prezidenţiale: Sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru

17 Noi 2014   •   15:39
Ponta, prima reacţie după înfrângerea în alegerile prezidenţiale: Sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru

Preşedintele PSD a declarat, la Palatul Parlamentului, că respectă votul dat de români în 2012 aşa că va rămâne în funcţia de premier.

"Sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru. Intenţionez să continui actul de guvernare, să adoptăm cât mai repede, în perioada următoare, bugetul. Îmi exprim dorinţa de dialog cu noul preşedinte al României. (...) România are nevoie în continuare de stabilitate şi predictibilitate. (...) Cred că electoratul ne-a dat un mesaj foarte puternic şi cred că ar trebui să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă. Sunt foarte onorat de sprijinul celor 5 milioane de români care m-au votat, mă simt foarte obligat faţă de ei şi voi încerca să-i reprezint şi să-i protejez", a afirmat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat că PSD va vota marţi în Parlament pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii şi pentru aprobarea cererilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor cercetaţi penal.

"Vom vota pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii", a declarat Ponta.

×