Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a transmis sâmbătă liderului social-democraţilor, Victor Ponta, un mesaj de solidaritate, amintind că este un bun prieten şi colaborator al acestuia şi al Partidului Social Democrat.
"Dragi prieteni, îl cunosc pe Victor Ponta de multă vreme. (...) Avem o misiune comună la nivel european, suntem şi prieteni apropiaţi. Îi urez lui Victor Ponta tot ce este mai bun pentru viitorul său", a spus Schulz, într-un mesaj video adresat cu prilejul lansării candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţia României. Alte mesaje video au venit din partea vice-cancelarului Germaniei, Sigmar Gabriel, preşedintelui grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella, premierilor Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei.