x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul desemnat n-ar avea şanse în Parlament

Premierul desemnat n-ar avea şanse în Parlament

de Aniela Nine    |    16 Oct 2009   •   00:00

Conform Constituţiei, prim-ministrul desemnat are termen de 10 zile să stabilească componenţa Cabinetului său, cu care să se prezinte apoi în faţa Parlamentului pentru validare. Votul pentru învestitură înseamnă minimum 236 de voturi favorabile Guvernului propus.



Pornind de la acest minim necesar şi având în vedere numărul de parlamentari ai fiecărui grup, concluzia ar fi că un Cabinet Lucian Croitoru nu are şanse să treacă de Parlament, în ciuda unei posibile susţineri manifestate mai mult sau mai puţin voalat ieri de reprezentantul UDMR, Kelemen Hunor. Astfel, voturile pe care, strict teoretic, s-ar putea sigur baza Cabinetul format de Croitoru sunt cele 170, care ar veni de la PD-L. La acestea s-ar mai putea adăuga şi cele 31 de voturi câte au împreună deputaţii şi senatorii UDMR, dacă aceştia decid să susţină varianta Croitoru alături de PD-L. Alte voturi ar putea veni de la cei şase liberali (foşti) care au lipsit de la moţiunea de cenzură şi au fost excluşi din partid în aceeaşi zi. Pe lângă acestea s-ar putea adăuga alte două voturi de la deputatul independent Gabriel Oprea, un apropiat al preşedintelui Băsescu, şi de la senatorul Liviu Câmpanu, care de curând a demisionat din PNL. Per total, 209 voturi în favoarea unui Guvern marca Lucian Croitoru. Şi la distanţă de 25 de voturi de învestitură.

În condiţiile în care aliatul tradiţional al puterii, grupul minorităţilor, este decis, după cum ne-a declarat deputatul Varujan Pambuccian, să meargă până la capăt cu Klaus Johannis (fiind reprezentant al FDGR, parte componentă a grupului minorităţilor), iar PSD şi PNL rămân aliate în ideea menţinerii aceluiaşi candidat, Cabinetul Croitoru nu va reuşi să strângă necesarul de 236 de voturi. Oricât s-ar baza PD-L pe eventualii trădători din PSD sau PNL, să reuşeşti să strângi încă cel puţin 25 de voturi pare a fi acum o sarcină imposibil de atins. 

×
Subiecte în articol: politic