x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Comisiei Roşia Montană: Sunt foarte mari diferenţe de opinie, sperăm ca miercuri să dăm votul final

Preşedintele Comisiei Roşia Montană: Sunt foarte mari diferenţe de opinie, sperăm ca miercuri să dăm votul final

de Mediafax    |    05 Noi 2013   •   18:33
Preşedintele Comisiei Roşia Montană: Sunt foarte mari diferenţe de opinie, sperăm ca miercuri să dăm votul final

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că prima parte a raportului a fost finalizată şi că se doreşte ca miercuri să se dea un vot final, deşi sunt "mari diferenţe de opinie" în cadrul grupurilor de lucru.

"Nu putem să păstrăm aceste divergenţe şi în corpul raportului. Aceasta este problema. Parte din membrii grupurilor de lucru au adus puncte de vedere total opuse şi trebuie să le armonizăm", a mai spus Vâlcov.

Darius Vâlcov a arătat că punctele de vedere prezentate, pe grupurile de lucru, au fost ale deputatului PNL Cristina Pocora, ale senatorului UDMR Attila Korodi şi ale deputatului social-democrat Florin Iordache.

El a ţinut să menţioneze că doar un coleg liberal a participat la şedinţa de marţi, dar că, miercuri, toţi membrii comisiei vor fi prezenţi, pentru vot.
Darius Vâlcov a precizat că, în ultima parte, mai sunt de dezbătut şi de votat două amendamente ale social-democratului Florin Iordache.

Potrivit lui Darius Vâlcov, miercuri, începând cu ora 13.00, membrii comisiei se vor reuni pentru a da un vot pe prima parte a raportului la proiectul de lege privind Roşia Montană, care cuprinde sinteza audierilor.

În plus, comisia va da un vot pe fiecare concluzie a celor patru grupuri de lucru, care au analizat impactul proiectului minier, din perspectiva economică, de mediu, de patrimoniu şi juridic.

Darius Vâlcov a mai explicat că proiectul legislativ pe care se va da un vot la finalul discuţiilor din comisie este cel care a intrat în dezbatere şi care a fost modificat în cele şapte articole.

Preşedinele Comisiei Roşia Montană a mai spus că sunt foarte multe întrebări apărute în spaţiul public, astfel că este necesar să existe un punct de vedere pe proiectul minier şi pe informaţiile şi documentele care le-au avut la dispoziţie, pentru a da un răspuns, astfel, celor interesaţi.

×
Subiecte în articol: comisie rosia montana roşia montană