x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Claudiu Manda, optimist înaintea votului: Moțiunea va trece cu un scor peste numărul semnatarilor

Claudiu Manda, optimist înaintea votului: Moțiunea va trece cu un scor peste numărul semnatarilor

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2026   •   18:15
Claudiu Manda, optimist înaintea votului: Moțiunea va trece cu un scor peste numărul semnatarilor
Sursa foto: Jurnalul/ Claudiu Manda promite o surpriză la numărătoarea voturilor

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Claudiu Manda, consideră că moțiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va trece cu mai multe voturi decât au fost semnături, subliniind că demersul reprezintă corecția unei direcții greșite.

„România a ajuns într-un punct în care actuala formulă de guvernare nu mai răspunde nevoilor reale ale oamenilor. Iar mâine, Partidul Social Democrat face un pas necesar pentru a închide această etapă și pentru a crea premisele unei guvernări funcționale”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Manda.

Liderul social-democrat a spus că intenția PSD după moțiune este crearea unei majorități pro-europene stabile și predictibile.

„Avem nevoie de decizii rapide și asumate din partea tuturor liderilor pentru a construi o majoritate pro-europeană, capabilă să guverneze stabil și predictibil, cu rezultate concrete pentru oameni. Nu este despre un partid sau un lider, ci despre corectarea unei direcții care nu mai funcționează”, spune social-democratul.

Acesta a mai spus că viitorul Executiv trebuie să facă din reducerea deficitului bugetar o prioritate, însă fără a exercita presiuni fiscale exagerate asupra populației.

„România are nevoie de un guvern care protejează veniturile oamenilor, accelerează investițiile și oferă o direcție clară economiei, corectând dezechilibrele fără a pune presiune suplimentară pe oameni”, spune Manda.

În încheierea mesajului secretarul general a dat și un prognostic pentru moțiune de cenzură de marți. „Moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături”, spune liderul.

Săptămâna trecută, PSD și AUR au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, după ce formațiunea social-democrată s-a retras de la guvernare. Moțiunea a fost depusă fiind semnată de 254 de parlamentari, urmând să fie votată marți de plenul reunit.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: psd motiune de cenzura claudiu manda
Parteneri