x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD solicită partidelor implicate în definirea măsurilor fiscal-bugetare să renunţe la abordările conflictuale

PSD solicită partidelor implicate în definirea măsurilor fiscal-bugetare să renunţe la abordările conflictuale

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2025   •   22:45
PSD solicită partidelor implicate în definirea măsurilor fiscal-bugetare să renunţe la abordările conflictuale

Partidul Social Democrat solicită partidelor reprezentate în grupul de lucru de la Cotroceni să renunţe la abordările conflictuale şi să adopte o atitudine constructivă pentru finalizarea pachetului de măsuri privind consolidarea bugetară.

"Din respect faţă de cetăţenii români şi faţă de interesul naţional, avem cu toţii obligaţia de finaliza cât mai rapid această etapă a discuţiilor tehnice", precizează social-democraţii într-un comunicat de presă.

În acest sens, PSD propune partenerilor săi de dialog o întrunire, organizată în cel mai scurt timp posibil, pentru definitivarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare.

"Aşa cum a precizat anterior, PSD trebuie să supună consultării interne concluziile discuţiilor şi pachetul de măsuri convenit, astfel încât să poată lua decizia dacă participă sau nu la viitoarea guvernare. În acelaşi timp, finalizarea cu celeritate a discuţiilor tehnice este necesară pentru a permite preşedintelui României să declanşeze negocierile politice pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale, în acord cu termenele şi prevederile constituţionale. Indiferent de decizia care se va degaja din consultarea din partid cu privire la participarea la guvernare, PSD va fi un partid responsabil şi va asigura sprijinul parlamentar pentru instalarea unui guvern funcţional care să asigure conducerea României", transmit social-democraţii.

De asemenea, "indiferent de poziţia pe care o va avea faţă de viitorul guvern", PSD anunţă că "va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii sau continuarea proiectelor de investiţii productive aflate în derulare". AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd partide masuri fiscal bugetare