x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Ivan: Dacă negocierile din USL ar eşua, probabil ar însemna că PNL nu se mai află la guvernare

Cătălin Ivan: Dacă negocierile din USL ar eşua, probabil ar însemna că PNL nu se mai află la guvernare

12 Feb 2014   •   11:19
Cătălin Ivan: Dacă negocierile din USL ar eşua, probabil ar însemna că PNL nu se mai află la guvernare
Sursa foto: Picasa

Liberalii par mult mai preocupaţi de orgolii şi de punerea unor condiţii, în timp ce PSD vrea deblocarea situaţiei din USL, a declarat la RFI purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan.

"Liberalii se cramponează de faptul că în loc de trei vicepremieri sunt patru şi că ar trebui şi PC-ul să aibă un vicepremier. Mie mi se pare o discuţie total neserioasă, în comparaţie cu câte probleme sunt în ţară şi câte lucruri sunt de rezolvat şi cât de importante sunt portofoliile care acum rămân neocupate (...). Este atât de mult de muncă şi sunt atâtea lucruri importante de făcut, încât această discuţie sterilă despre al patrulea vicepremier, mie, personal, mi se pare total inadecvată", a declarat Cătalin Ivan.

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că social-democraţii vor deblocarea situaţiei din USL, în timp ce liberalii nu fac decât să pună condiţii: "Noi ne dorim să deblocăm cât mai repede situaţia actuală şi să putem să mergem cu Guvernul actual în continuare şi să facem ceea ce am spus că facem. Pe de altă parte, este evidentă lipsa de intenţie, ca să zic, din partea liberalilor de a debloca situaţia. Permanent apar motive noi de nemulţumire, lucruri noi care ar trebui schimbate, condiţii noi pe care le pun. În ecuaţia actuală, pe de o parte suntem noi, cei din PSD, care vrem să deblocăm situaţia cât mai repede, pentru că este în interesul tuturor ca actualul Guvern să-şi continue activitatea şi să nu mai aibă astfel de sincope, pe de altă parte, liberalii par mult mai preocupaţi de orgolii, de condiţii pe care le tot pun, decât de ce ar trebui să facă efectiv oamenii respectivi în funcţiile pe care le vor ocupa".
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, propus pentru posturile de ministru de Interne şi vicepremier, spunea recent că dacă negocierile din USL eşuează, există riscul ruperii Uniunii Social Liberale.

Cătălin Ivan îi răspunde: "Dacă aceste negocieri ar eşua şi cei patru propuşi nu ar ajunge în Guvern, probabil că ar însemna că PNL-ul nu se mai află la guvernare, dar ce şanse sunt să eşueze negocierile, când singurul motiv pentru care nu se înţeleg este unul atât de pueril, că nu-l vor pe Daniel Constantin în funcţia de vicepremier. Păi, doar în asta stă guvernarea? Tot proiectul USL, toate luptele pe care le-am dus cu Traian Băsescu până acum stau în faptul că PC-ul are sau nu vicepremier? Vă daţi seama că n-ar putea să iasă PNL-ul de la guvernare doar pentru un motiv atât de artificial".

×