Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Raluca Turcan a acuzat-o pe fosta sa colegă de partid, Elena Udrea, care a părăsit PDL-ul pentru Partidul Mişcarea Populară, că are un 'discurs mincinos, nedemocratic şi distructiv'.
'Tot ceea ce ne mai lipseşte este ca Elena Udrea să împartă certificate de puritate ideologică. Unde s-a mai auzit ca o persoană să decidă cine este şi cine nu este de dreapta, cine este pro sau anti Traian Băsescu, cine face şi cine nu face opoziţie? Dacă PDL nu făcea opoziţie, astăzi aveam proiectul de descentralizare a lui Dragnea, prin care se întărea puterea baronilor locali. (...) PDL este cel care a blocat Codul Penal, codul infractorilor USL, prin voturi în Parlament, iar doamna Elena Udrea nu a fost acolo. Aşadar, consider mincinos, nedemocratic şi distructiv un discurs precum cel pe care l-a avut Elena Udrea şi cum este discursul cu care vrea să îşi înceapă cariera politică în forţă într-o nouă formaţiune politică', a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan, informează Agerpres.
Ea consideră 'revoltătoare' teoria potrivit căreia PDL ar fi împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
'Este dreptul Elenei Udrea să aibă propriul partid pe care să-l manevreze aşa cum doreşte. Consider însă revoltătoare teoria cum că PDL ar fi anti Traian Băsescu. Şi vreau să reamintesc (...) că în momentele cheie pentru democraţia românească, pentru reformele necesare României, PDL a fost partener constant al preşedintelui Traian Băsescu', a spus Raluca Turcan.
Vicepreşedintele PDL o acuză pe fosta colegă, Elena Udrea, că a fost absentă în acţiunile PDL de a face opoziţie.
'La Referendumul de suspendare din anul 2012, împotriva preşedintelui Traian Băsescu, actuala conducere a PDL, oameni din actuala conducere a PDL, au fost cei care au militat fără nicio reţinere pentru preşedintele Traian Băsescu şi pentru o funcţionare corectă a instituţiilor în România, împotriva abuzului instituţional. Nu cred că în acel moment cheie, de exemplu, doamna Elena Udrea nu cred că a ieşit din casă şi a avut vreo apariţie televizată. (...) Opoziţia în România nu se reduce la un talk-show de seară, ci opoziţia în România se face cu voturi în Parlament, se face cu campanii printre oameni, ori la aceste momente, doamna Elena Udrea, în procent de 90% a fost absentă', a mai spus Raluca Turcan.
Întrebată de jurnalişti dacă se aşteaptă ca şi alţi membri PDL să o urmeze pe Elena Udrea şi să părăsească PDL pentru Partidul Mişcarea Populară, Raluca Turcan a anunţat că din Organizaţia de la Sibiu nu a plecat nimeni şi niciun membru nu şi-a anunţat intenţia de a-şi schimba partidul.
Deputatul Elena Udrea a declarat joi că este posibil ca până sâmbătă, când va avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, şi alţi foşti colegi ai săi democrat-liberali să se alăture Partidului Mişcarea Populară.