”PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției.
De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român.”, arată un comunicat al PSD.
Reacția Curții de Conturi
Curtea de Conturi a României a transmis printr-un comunicat de presă că membrii Curții de Conturi și auditorii publici externi sunt suspendați de drept din funcțiile lor atunci când aceștia sunt suspectați de vreo infracțiune.
„Precizăm faptul că, potrivit articolului 54 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „de la data trimiterii în judecată penală, membrii Curții de Conturi și auditorii publici externi sunt suspendați de drept din funcțiile lor. În caz de condamnare definitivă, ei sunt demiși de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează“.
Niculae Bădălău a fost reţinut într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă
Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane lei.
„În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă...”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, potrivit unui comunicat DNA.
Fostul ministru al Economiei, Niculae Bădălău, reținut de DNA, într-un dosar de corupție