x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Se pune de o coalitie anticoalitie, la Mamaia

Se pune de o coalitie anticoalitie, la Mamaia

de Oana Stancu Zamfir    |    20 Aug 2005   •   00:00
Se pune de o coalitie anticoalitie, la Mamaia

Presedintii de consilii judetene, printre care si membri PNL, PD si UDMR, au semnat ieri o Declaratie comuna prin care acuza Guvernul ca destabilizeaza administratia locala prin demersurile de schimbare a capilor CJ.

Presedintii de consilii judetene, printre care si membrii PNL, PD si UDMR, au semnat ieri o Declaratie comuna prin care acuza Guvernul ca destabilizeaza administratia locala prin demersurile de schimbare a capilor CJ.

PSD a racolat, cu vorba buna sau prin santaj, mai toti alesii locali. Alianta are o alta metoda pentru a obtine conducerile judetene. Revocarea celor care nu sunt "portocalii". Concluzia de mai sus ar putea fi trasa din schimbul de replici pe care presedintii de consilii judetene le-au avut ieri, la Mamaia, in cadrul sedintei Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene, pentru a dezbate modificarile pe care Guvernul vrea sa le aduca Legii administratiei locale (215/2001). Cea mai importanta dintre ele ii vizeaza direct: presedintii CJ vor putea fi schimbati prin votul consilierilor judeteni cu majoritate simpla. "Vom deveni unealta, pionul grupurilor de interese din consilii. Presedintele nu va putea spune nimic, pentru ca va veni grupul de consilieri care sa spuna: «Ba, baiete, mai tine-ti gura, ca te schimbam»", a deschis sirul protestelor Gheorghe Marinescu (PSD), presedintele de la Bistrita. "Eu sunt victima acestei actiuni. Promotorul ei este Ion Oltean (PD), caruia i-am spus ca daca vrea sa ma schimbe trebuie sa modifice legea", s-a plans Marinescu. "Noi am trecut prin furcile caudine ale alegerilor. Acum vor sa ne schimbe doar pentru ca nu avem cravate portocalii la gat", a continuat Corneliu Bichinet (PRM), Vaslui. "Ne indreptam spre o noua dictatura?", a intrebat grav Gheorghe Bunduc (Tulcea). "Daca am ajuns aici este pentru ca niste oameni s-au situat deasupra legii fara sa se gandeasca ca puterea pe care o au este scurta si la un moment dat o vor pierde", a avertizat unul dintre moderatii reuniunii, Vasile Ciuperca (Ialomita). "Dragi colegi, Cutia Pandorei am deschis-o noi, PSD, cu Legea 161 si cu legea prefectului. Nu m-a ascultat nimeni cand am spus ca se creeaza structurile de control ale unui Guvern care a procedat la centralism pentru a controla tot ce e in Romania", a marturisit Marian Oprisan, presedintele de la Vrancea, neratand un atac la Adrian Nastase. "Daca vrem sa continuam in prostie, putem continua. Dar ca o lege sa fie buna, trebuie sa stim ca ea va actiona impotriva ta cand vei fi in Opozitie", s-a adresat Oprisan reprezentantilor Puterii.

TABARA ALIANTEI. Pachetul de modificari legislative in domeniul administratiei locale, pe care Guvernul doreste sa il adopte, intampina rezistenta chiar din partea presedintilor de consilii judetene ai PD, PNL si UDMR. O parte dintre ei au preferat sa traga chiulul de la sedinta Uniunii. Cei prezenti insa, chiar piese grele ale A.D.A. s-au pronuntat impotriva proiectului. Transant, liberalul Aristotel Cancescu (Brasov). "Sub nici o forma nu sunt de acord cu aceste modificari. De ce sa nu-l numim direct pe presedintele CJ daca tot il facem supus al Puterii", a spus Cancescu, dorindu-le colegilor sai sa nu treaca prin ce a trecut el 4 ani in Opozitie, cand a rezistat "tuturor mijloacelor coercitive" la care l-a supus PSD. Pedistul Constantin Ostaficiuc (Timis) a criticat si el proiectul, aratand ca ii lipseste motivatia pentru care presedintii CJ sa fie schimbati.

MOCANU, SPERIAT. Printre ei se strecoara si presedintele de la Buzau, Victor Mocanu, caruia, desi membru PD, dupa episodul Audi-ului pe care si l-a tras din banii Consiliului Judetean, ii sufla in ceafa schimbarea. "Ca membru PD, imi exprim parerea ca modificarea legii in modul dorit de Guvern intr-adevar nu este benefica pentru administratia locala", se lipeste si el de criticile celorlalti. Si Levente Buntea, prefectul UDMR de Harghita, ia foc: "Ce se intampla e o subminare a unei autoritati importante a statului. Daca vrem ca presedintii de CJ sa ajunga niste marionete, asta se va intampla!".

SUPREMATIA PREFECTULUI. Liderul UNCJR, Liviu Dragnea, acuza si proiectul guvernamental de modificare a Legii prefectului. Potrivit acestuia, prefectului i se acorda puteri sporite, unele care se suprapun institutiilor abilitate pe anumite domenii. "Potrivit proiectului, prefectul poate participa la cofinantarea programelor de decizie locala, poate verifica legalitatea utilizarii fondurilor din bugetele locale, ceea ce face Curtea de Conturi, poate verifica si legalitatea activitatii primarilor, ceea ce face Parchetul. Coroborat cu modificarile la Legea 215, cred ca nu mai putem vorbi de autoritate locala in Romania", a acuzat Dragnea.

DECLARATIE COMUNA. In final, toti presedintii judeteni participanti au adoptat in unanimitate un document de pozitie comuna, din care democratul Ostaficiuc a avut grija sa scoata orice referire politica la criza prin care trece Puterea. Ba chiar si cuvantul "Guvern" dispare din declaratia initiala, fiind inlocuit cu sintagma "administratia centrala si Parlamentul". In documentul cu pricina, UNCJR afirma ca "actiunea lansata de autoritatile centrale pentru revocarea fara motivare a presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene, precum si a viceprimarilor va avea ca efect crearea unui climat general de instabilitate in administratia locala", iar schimbarea regulilor de eligibilitate si revocare in timpul mandatului incalca prevederile constitutionale. Ei cer ca proiectul de modificare a Legii administratiei locale sa intre in dezbaterea Parlamentului, iar prevederile legate de alegerea si revocarea presedintilor CJ sa produca efecte incepand cu 2008.

PROPUNERE DE BARTER CU PASAPOARTE
Sefii judetelor isi cer pasapoartele diplomatice inapoi, declaranduse "umiliti" de decizia Guvernului de a le retrage acest privilegiu. "Noi propunem un barter Guvernului: 82 de pasapoarte ale presedintilor de consilii judetene si ale prefectilor contra a 1.000 de pasapoarte ale nevestelor si copiilor parlamentarilor", a inaintat oferta Liviu Dragnea. Mult mai vehement a fost insa liberalul Aristotel Cancescu. "Regret ca suntem tratati mai rau decat nevestele parlamentarilor. Eu sa stau la granita cu 400 de masini in fata mea in timp ce nevasta parlamentarului o sa treaca pe langa mine, mi se pare anormal. Eu reprezint judetul si nu un parlamentar. Daca Guvernul vrea sa faca economie la pasapoarte, sa le ia pe ale nevestelor si copiilor de parlamentari", a cerut Cancescu, care a parasit Constanta, fara sa manance, dupa ce a primit o serie de telefoane de la Bucuresti.

PREVIZIUNI


"Vom deveni unealta, pionul grupurilor de interese din consilii. Presedintele nu va putea spune nimic, pentru ca va veni grupul de consilieri care sa spuna: «Ba, baiete, mai tine-ti gura, ca te schimbam»"
Gheorghe Marinescu
(PSD) presedintele CJ Bistrita Nasaud

×
Subiecte în articol: politic preşedintele consilii judetene