Marcel Ciolacu și Titus Corlățean vor sesiza, astăzi, Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituționlă între Legislativ și Președinție, după ce Klaus Iohannis l-a desemnat, săptămâna trecută, pe Ludovic Orban (FOTO) să formeze noul Guvern, în ciuda faptului că PSD și Pro România dețin majoritatea parlamentară și au făcut o propunere de prim-ministru la consultările de la Palatul Cotroceni.
Tot astăzi însă, premierul demis și redesemnat, Ludovic Orban, urmează, la rândul lui, să trimită la Parlament lista membrilor Guvernului și programul de guvernare, inițiind, astfel, procedura prevăzută de Constituție pentru a se ajunge cât mai repede la votul din plen.
Din punct de vedere procedural, chiar dacă este sesizată Curtea Constituțională, procedura parlamentară nu poate fi suspendată, astfel încât calendarul audierilor din comisiile de specialitate și votul din plen nu sunt condiționate de ceea ce se întâmplă la CCR, până la publicarea unei decizii a Curții în Monitorul Oficial pe acest subiect. PSD, Pro România și eventual ALDE ar putea întârzia însă procedurile parlamentare prin boicotul la nivelul ședințelor comisiilor reunite de specialitate sau prin neasigurarea cvorumului de ședință la Plen, atunci când Orban ar urma să se prezinte pentru a (nu) obține votul de învestitură.
Dacă în decurs de 60 de zile de la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură Parlamentul nu acordă, consecutiv, votul de încredere pentru două propuneri de premier, președintele poate dizolva Legislativul. După alte 90 de zile sunt organizate alegeri parlamentare anticipate.