În condiţiile în care există deja o lege a educaţiei în vigoare care prevede că istoria şi geografia României se predau în limbile minorităţilor, senatorii din comisia de învăţământ, care au încă în dezbatere varianta de lege a educaţiei rămasă în circuitul parlamentar, au acceptat marţi un amendament similar. “Am discutat în special articolele privind minorităţile şi am constatat o schimbare de atitudine a opoziţiei, care a fost de acord cu aproape toate variantele venite din Camera Deputaţilor. Şi Opoziţia a fost de acord cu varianta Camerei, inclusiv în ceea ce priveşte articolul referitor la studierea Istoriei şi Geografiei României în limba minorităţilor”, a declarat preşedintele comisiei, pedelistul Mihail Hărdău.
De asemenea, a fost reintrodus articolul potrivit căruia disciplina Limba şi literatura română se predă, pe tot parcursul învăţământului preuniversitar, după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă. În acelaşi timp, a fost eliminată reglementarea potrivit căreia în unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale, disciplina Limba şi literatura română ar fi fost predată după manualele utilizate în unităţile de învăţământ cu predare în limba română.
"Cred că am ajuns la o formulă rezonabilă. Noi am considerat că nu trebuie să se interpună între părinţi, tutorii legali şi instituţia şcolară organizaţia politică a minorităţilor. Şi domnul senator Tiberiu Bokor a fost de acord să eliminăm această prevedere. În rest, drepturile câştigate prin adoptarea noii Legi a educaţiei au fost respectate. Drepturile obţinute nu se pot restrânge ulterior. Am respectat acest principiu de drept", a spus secretarul Comisiei, Nicolae Robu (PNL).
Tot în forma Camerei Deputaţilor a rămas şi un alt articol potrivit căruia pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale cu mai multe unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţile naţionale, funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi.
De acord au fost senatorii şi cu posibilitatea studiierii de către copiii din comunităţile aparţinând minorităţilor naţionale după manuale realizate în alte ţări decât România, chestiune considerată de unii dintre senatori ca nefiind “o noutate”.
Comisia va elabora săptămâna viitoare un raport suplimentar care va fi supus aprobării plenului, în calitate de cameră decizională.