x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatul interzice “identitatea de gen” în școli

Senatul interzice “identitatea de gen” în școli

de Ion Alexandru    |    17 Iun 2020   •   11:45
Senatul interzice “identitatea de gen” în școli

Plenul Senatului a votat, în calitate de for decizional, să introducă în Legea educației naționale o interdicție ca în unitățile școlare să se desfășoare activități „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.


Senatorul PN Vasile Lungu, în calitate de inițiator, a explicat că ideologia de gen, pe care dorește să o interzică în școli, propăvăduiește că un copil ar trebui să fie lăsat să-și aleagă singur genul. De exemplu, un copil cu organe sexuale masculine să poată să nu facă schimbare de sex, dar să aleagă să fie de gen feminin și autoritățile să se refere la el ca la o ea. Senatorul a indicat că teoria pe care vrea să o interzică în școli este că poate exista și un „gen fluid”: o persoană să susțină în fiecare zi că are un alt gen - azi masculin, mâine feminin. Există, a menționat senatorul, zeci de genuri inventate de susținătorii acestei ideologii, din care o persoană ar putea să-și aleagă genul. „Am locuit în SUA. Sub Obama teoria de gen a fost susținută forțat în școli. S-a ajuns la aberații ca băieți să clameze verbal că sunt fete și li se accepta participarea în competiții sportive destinate fetelor, pe care le și câștigau”, a mai declarat senatorul.
El a avertizat că sunt ONG-uri care activează în România și care militează pentru această ideologie interzisă acum în școli.

 

×
Subiecte în articol: sanat legea educației naționale