Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), senatorul Valeriu Steriu, va avea susţinerea majorităţii delegaţilor la Congresul Extraordinar al UNPR pentru a deveni preşedinte al partidului, a declarat, luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Şerban Mihăilescu.
El este convins că Steriu va întruni numărul necesar de voturi pentru a deveni noul lider al UNPR, în condiţiile în care acesta este 'recomandarea domnului Oprea'.
'Steriu e recomandarea domnului Oprea şi noi o respectăm', a afirmat Mihăilescu.
Potrivit acestuia, orice altă candidatură va fi analizată şi acceptată, însă nu va avea sprijinul membrilor UNPR.
Senatorul Şerban Mihăilescu susţine că viitorul Congres Extraordinar al UNPR, programat a avea loc la sfârşitul lunii martie, este organizat strict din raţiuni administrative.
'Congresul are o singură raţiune, să intrăm îl legalitate cu organigrama partidului în vederea alegerilor locale şi generale. Legea e foarte strictă în ceea ce priveşte semnătura preşedintelui, ştampila, iar noi trebuie să fim în regulă', a mai declarat Mihăilescu.
Sursa: Agerpres