1 martie 2006
Nati Meir - Plangere penala pentru Vadim
Deputatul independent Nati Meir a anuntat ieri ca avocatul sau din Israel, Eitan Lapidot, a depus o plangere penala la Politia din Haifa si urmeaza sa solicite un mandat de arestare international pe numele senatorului PRM, C.V. Tudor. Demesul lui Meir vine dupa ce in revista Romania Mare deputatul a fost prezentat intr-o fotografie in chip de Hitler, cu insemnele zvastice." Aceste fapte, in Israel, constituie o crima impotriva poporului evreu si sunt pedepsite cu inchisoare pe viata", a spus Meir. (Carmen Vintila)
Lege - 8 aprilie, ziua rromilor
Deputatii au adoptat ieri un proiect de lege care consacra data de 8 aprilie drept "Sarbatoarea etniei rromilor din Romania". Evenimentul va fi marcat prin organizarea de manifestari publice si actiuni social-culturale, ce vor fi sprijinite material si financiar de Ministerul Culturii si autoritati ale administratiei publice centrale si locale. Senatul a respins anul trecut acest proiect de lege, care, la acea vreme, instituia "Ziua Nationala a Rromilor". (L.D.)
Siguranta - Propunerile CSAT, la Senat
Consilierul prezidential Sergiu Medar a prezentat ieri comisiei de aparare a Senatului "setul de materiale legislative" elaborate de CSAT, care vizeaza siguranta nationala. Documentele, care, conform declaratiei presedintelui comisiei, George Maior, contin informatii clasificate, vor face subiectul unei dezbateri, in urma careia, pe baza propunerilor reprezentantilor partidelor, vor fi elaborate sase proiecte legislative care vor reglementa domeniul securitatii nationale. (Aniela Nine)
Sesizare la CC - Basescu ataca privilegiile
Presedintele Basescu a sesizat ieri Curtea Constitutionala (CC) in privinta statutului parlamentarilor. El constata ca drepturile acordate contravin art. 16 din Constitutie care prevede ca "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari" si "nimeni nu este mai presus de lege", parlamentarii avand astfel alte drepturi decat ceilalti pensionari. Alte doua prevederi din Constitutie sunt incalcate, respectiv cea legata de principiul neretroactivitatii legii, precum cea referitoare la obligativitatea includerii surselor de finantare atunci cand se stabilesc cheltuieli bugetare. (Oana Stancu)
Citește pe Antena3.ro