x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

30 Iul 2005   •   00:00

PNL - Musca, sustinuta la sefia Camerei

Purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu, a declarat ieri ca este exclus ca Mona Musca sa fi demisionat din Guvern pentru a putea fi presedintele Camerei Deputatilor. "Putea sa ramana ministru bine mersi. Noi insa nu am schimbat Regulamentul Camerei Deputatilor, pentru a-l putea inlocui pe Adrian Nastase. Propunerea initiala a PNL pentru sefia Camerei a fost Mona Musca, iar aceasta propunere ramane neschimbata", a precizat Nicolaescu, citat de Mediafax.

Videanu - Anticipatele, o solutie

Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ieri, pentru Rompres, ca alegerile anticipate nu reprezinta sub nici o forma o criza politica, ci o modalitate constitutionala si legala de a rezolva o situatie de politica balbaita. Videanu a spus ca democratii vor incerca sa-i convinga pe liberali ca alegerile anticipate reprezinta o solutie pentru a depasi momentul politic actual, intr-un orizont rezonabil de timp. "Probabil ca in structurile Aliantei vom discuta pe argumente pentru a vedea care este actiunea politica pe care cele doua partide trebuie s-o faca", a aratat Videanu.

Guvern - UDMR vrea mai mult

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat ieri, la Targu-Mures, ca, in cazul unei remanieri guvernamentale, nu se pune problema ca UDMR sa renunte la ministerele pe care le detine in prezent. "Cred ca toti cei patru ministri isi fac bine meseria si nu se pune problema ca noi sa ii inlocuim cu alte persoane sau sa renuntam la ministerele pe care le conduc ei pentru alte ministere. E posibil insa sa cerem ca ministri nostri delegati sa fie ministri plini", a declarat Frunda.

Madalin Voicu - PSD-isti condusi de neveste

Vicepresedintele PSD Bucuresti Madalin Voicu, a declarat ieri ca in partidul din care face parte exista, la toate nivelurile, inclusiv in conducerea centrala, barbati condusi de sotii. "Nevestele unor politicieni ar trebui sa stea departe de munca acestora, pentru a nu le stirbi din popularitate, pentru ca, de cele mai multe ori, femeile bagarete, care sunt si tate, reusesc sa denatureze si sa transforme imaginea unui barbat bine pozitionat in politica", a explicat Voicu. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic