x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tanczos Barna, poziție față de incendiile de vegetație din țară: Avem județe piromane

Tanczos Barna, poziție față de incendiile de vegetație din țară: Avem județe piromane

19 Iul 2022   •   10:35
Tanczos Barna, poziție față de incendiile de vegetație din țară: Avem județe piromane

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, ia poziție față de incendiile de vegetație din ultima perioadă și spune că pe lângă valul de caniculă, există și „județe piromane”, unde „persoane iresponsabile dau foc la vegetația uscată de pe câmp”.

Valul de caniculă care se instalează în aceste zile în România va aduce temperaturi în limita de 40 de grade, spune la RFI ministrul Mediului, Tanczos Barna. El nu se așteaptă la incendii de pădure, ca în alte țări europene, însă atrage atenția că există „județe piromane”, unde „persoane iresponsabile dau foc la vegetația uscată de pe câmp”.

Tanczos Barna pune valurile de caniculă pe seama schimbărilor climatice.

„Este acea încălzire globală care ne afectează pe toți, sunt acele fenomene meteorologice extreme, care sunt generate de schimbările climatice și nu mai poate nega nimeni că activitatea umană a pus o presiune prea mare asupra naturii și că măsurile care sunt impuse prin acorduri internaționale, prin reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt absolut necesare”, spune Tanczos Barna.

Întrebat dacă e posibil să apară incendii de pădure sau de vegetație în România, ministrul Mediului a răspuns: „Nu se pot compara pădurile din România cu cele din Spania, din Grecia sau din Portugalia, motiv pentru care incendiile de pădure sunt pe suprafețe mai mici sau mai rare, în timpul caniculei, în România, dar avem din păcate așa-zisele județe piromane, acolo unde persoane iresponsabile dau foc la vegetația uscată de pe câmp, de pe terenurile agricole, în zona pădurii, la vegetația uscată și sunt din păcate multe județe care sunt campioane la acest lucru. Am avut lunile trecute întâlniri inclusiv cu ISU, inclusiv cu domnul ministru Bode, pentru a preveni aceste incendii de vegetație uscată sau incendiile de pădure, dar este extrem de greu să luptăm împotriva acestor persoane iresponsabile, care generează focurile în zonele respective”.

Tanczos Barna se așteaptă ca temperaturile din acest val de caniculă din România să nu fie la fel de ridicate ca în Spania sau Portugalia: „Colegii de la ANM vor emite în cursul zilei de joi, probabil, o avertizare meteo de fenomene extreme, caniculă, o să vedem dacă o să fie cod roșu sau portocaliu. Cu siguranță, urmează câteva zile de temperaturi foarte ridicate. Nu ne așteptăm să ajungem la 42-43 de grade, cum au fost temperaturile din Spania sau din Portugalia sau chiar
46 de grade, la un moment dat, o să fim undeva în limita de 40 de grade”, a mai spus ministrul Mediului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Tánczos Barna