x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Theodor Paleologu, membru al PMP: Transformarea eşecului de la alegeri în succes, "un caz colectiv de orbire"

Theodor Paleologu, membru al PMP: Transformarea eşecului de la alegeri în succes, "un caz colectiv de orbire"

30 Mai 2014   •   13:23
Theodor Paleologu, membru al PMP: Transformarea eşecului de la alegeri în succes, "un caz colectiv de orbire"

Deputatul Theodor Paleologu, membru al Partidului Mişcarea Populară, a declarat la RFI că "nu este de conceput ca persoanele asociate dezastrului electoral al PMP şi fanaticii să fie în viitoarea conducere a partidului". Transformarea eşecului de la alegeri în succes este "un caz colectiv de orbire", consideră el. "Râd şi curcile de cei care vorbesc de o mare victorie", mai afirmă deputatul.

Theodor Paleologu apreciază că "e foarte important ca viitorul preşedinte al PMP, viitoarea conducere a PMP să fie capabilă de negociere cu PDL şi PNL. Adică să nu fie o persoană care respinge practic orice fel de asociere. Şi ar fi necesar să fie o persoană totodată care să schimbe radical, dar radical imaginea creată în ultimele luni".

În opinia deputatului, "nu este de conceput ca persoanele asociate dezastrului electoral să fie în conducere sau să conducă efectiv partidul. Asta e o primă chestiune. A doua problemă este să nu fie un fanatic, adică o persoană care respinge orice fel de posibilitate de înţelegere cu alte partide. Eu nu cred că fanii sunt foarte utili în politică".
 
Theodor Paleologu îi critică pe colegii săi din PMP, care au transformat eşecul de la alegerile europene într-o mare victorie: "Mulţi dintre colegii mei din PMP au început încă din seara alegerilor să spună că e o mare victorie, că este singurul partid de dreapta care a progresat şi alte baliverne de astea de care râd şi curcile, este de un comic nemaipomenit! Întâi am râs de m-am prăpădit văzând şi auzind aceste lucruri, după care mi-am dat seama că e un caz colectiv de orbire, iar mesajul pe care-l transmit asemenea declaraţii este dezastruos din punct de vedere politic, pentru că electoratul percepe acest lucru ca pe o sfidare sau ca pe o incapacitate funciară de a recunoaşte realitatea".

"Eu ce i-am reproşat lui Vasile Blaga? Tocmai refuzul de a trage concluzii din înfrângerile suferite, refuzul de a înţelege care au fost greşelile, faptul că s-au continuat aceleaşi practici care ne-au dus la eşecurile din 2012. Or acum văd că reproducem acelaşi mod de comportament în PMP, ne lăudăm cu o înfrângere şi este înfrângere fără drept de apel. Nu-i un partid ieşit din nimic. Este partidul susţinut de preşedinte, este jumătate din PDL, spuneam noi că-i jumătatea mai bună, dar totuşi, să fim realişti, e cam acelaşi personal politic", explică deputatul.
 
Theodor Paleologu ironizează afişele PMP din campanie: "M-am ţinut departe de această campanie pe care am considerat-o ineficientă şi chiar contraproductivă, cum e afişul acela cu "Ridicăm România". Nu ştiu cine a putut să facă un afiş atât de prost! Întâi, când am văzut afişul respectiv pe Internet, am crezut că este o glumă a adversarilor, pentru că e foarte caraghios. E ca un afiş de film, un fel de co-producţie Hollywood şi Mosfilm, cu tenta asta de realism-socialism în fundal, cu batoza, cu macaralele şi aşa mai departe. E comic".

Întrebat dacă va candida pentru o funcţie de conducere în PMP, Paleologu a răspuns: "Nici nu mă gândesc, nici nu mă gândesc la aşa ceva!".

×