„Ceasul ticăie, pentru că deadlinul pentru adoptarea proiectului privind pensiile speciale era sfârșitul anului trecut și Ministerul Muncii ar fi trebuit să vină deja în decursul anului trecut cu un proiect care să rezolve problema pensiilor speciale și mai ales să aducă aceste pensii cât mai aproape de contributivitate”, spune Raluca Turcan.
Ea afirmă că acest proiect asumat prin jalon PNRR, de reformă, trebuie să fie în primul rând constituțional.
„Comisia Europeană nu acceptă măsuri de fațadă, măsuri care să mimeze rezolvarea unei probleme. Ca atare, proiectul pe care trebuie să îl propună Ministerul Muncii pe de o parte trebuie să fie constituțional și de asemenea, ca un om care a negociat PNRR în calitatea de ministru al Muncii, acest regim al pensiilor speciale trebuie să aducă următoarele elemente: să aducă pensiile speciale cât mai aproape de contributivitate, să nu creeze alte categorii de pensii speciale și să nu creeze discriminări între beneficiarii de pensii speciale. (...) Cu alte cuvinte, varianta corectă pe care ar trebui să o includă acest proiect este de găsire a unei formule pe care eu am lăsat-o când am predat mandatul de găsire a unei formule de calcul a pensiilor speciale iar aceasta să fie extrapolată la toate categoriile de pensii speciale”, încheie deputatul PNL.
(sursa: Mediafax