x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR, reţinută faţă de referendum

UDMR, reţinută faţă de referendum

de Adrian Ilie    |    04 Sep 2018   •   11:32
UDMR, reţinută faţă de referendum

După ce Ludovic Orban a anunţat că liberalii sunt liberi să voteze la referendumul privind definirea familiei în funcţie de cum le dictează conştiinţa, un anunţ similar l-a făcut şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta s-a arătat sceptic în ce priveşte desfăşurarea referendumului pe 7 octombrie, aşa cum a anunţat Liviu Dragnea.

Kelemen Hunor a spus că parlamentarii Uniunii nu au avut o poziţie unitară privind faţă de referendumul privind definirea familiei în Constituţie adăugând că nici nu ar trebui să există o asemenea poziţie comună. „Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt reglementate şi în acest moment. Familia e un lucru şi căsătoria e cu totul şi cu totul altceva. Nu poţi să legi familia de căsătorie, fiindcă există familii unde există doar un singur părinte din varii motive şi nu poţi să spui că nu e familie. Sunt familii unde nu există căsătorie şi nu poţi să spui copilului nici când este la grădiniţă, nici când se duce la şcoală că tu nu ai familie fiindcă părinţii tăi nu s-au căsătorit şi căsătoria e o altă chestiune, unde eu sunt mai conservator, adică spre a accepta că orice căsătorie se face între un bărbat şi o femeie”, a spus Kelemen. În ce priveşte data referendumului, acesta a spus că proiectul de lege pe această temă se află încă la Senat, iar apoi Guvernul trebuie să emită hotărârea de convocare, urmată de o campanie de 30 de zile. „Mi-e greu să cred că până pe 7 octombrie se pot face toate procedurile, inclusiv campania care trebuie să fie de 30 de zile, deci până când nu se va stabili într-adevăr prin hotărâre de Guvern, aşa cum trebuie, procedural, data referendumului şi nici nu a trecut de Senat acel proiect nu putem discuta”, a spus Kelemen Hunor.
 

×