x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea îşi face viitorul, ştergându-şi urmele. Declaraţiile de avere de la Cotroceni ale fostei consiliere a lui Băsescu au dispărut

Udrea îşi face viitorul, ştergându-şi urmele. Declaraţiile de avere de la Cotroceni ale fostei consiliere a lui Băsescu au dispărut

de Gabriela Antoniu    |    08 Mai 2014   •   21:24
Udrea îşi face viitorul, ştergându-şi urmele. Declaraţiile de avere de la Cotroceni ale fostei consiliere a lui Băsescu au dispărut

Traian Băsescu forţează impunerea Elenei Udrea ca şi candidat pentru Cotroceni, lăudând-o în fel şi chip. Cât de curajoasă a fost când s-a agăţat de paraşută pe 1 mai şi cât de bogată, cinstită şi talentată e, sunt doar ultimele exemple. “Calităţi morale ştiu sigur că are, este un om cinstit, nu ştiu să fi luat bani. A venit cu o stare materială foarte bună în politică, cu Mercedes, cu casă şi cu terenuri achiziţionate înainte de a veni în politică, spre deosebire de alţii”, a spus Băsescu despre Udrea. Şi, probabil, vrea să-l credem pe cuvânt pentru că dovezi privind bunăstarea materială a Elenei Udrea la intrarea în politică nu avem. Cele mai vechi declaraţii de avere ale acesteia sunt din 2008, pe site-ul Camerei Deputaţilor, iar Elena Udrea a intrat în politică în 2002, ca membru PNL. Deşi Elena Udrea a fost ales consilier municipal în Bucureşti, în 2004, public, nu este disponibilă nici o declaraţie de avere a acesteia din acea perioadă, iar la Cotroceni, unde a fost consilier de stat, şefă a Cancelariei prezidenţiale, i s-au şters toate urmele. Pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, la categoria declaraţii de avere nu există nici un astfel de document pe numele Elenei Udrea nici la numirea, nici la eliberarea din funcţie. Ea a fost numită consilier de stat la Cotroceni pe 4 februarie 2005 şi a demisionat din această funcţie la 21 octombrie 2005, după ce presa a relatat despre legăturile strânse de afaceri şi prietenie ale fostului său soţ Dorin Cocoş cu un alt om de afaceri, Alexandru Bittner, despre care Băsescu spunea, în campania electorală, că este omul de casă al lui Adrian Năstase. Dispariţia declaraţiilor de avere ale Elenei Udrea este cel puţin ciudată în condiţiile în care pe site-ul Preşedinţiei există postate astfel de declaraţii ale unor consilieri prezidenţiali şi de stat care au demisionat, spre exemplu, acum cinci ani. Este cazul Danielei Andreescu sau a lui Bogdan Chiriţoiu.

Jonglerii cu Mercedesuri
Fără o astfel de dovadă, Băsescu îşi permite să susţină că Udrea era potentă material când a intrat în politică, nefăcând practic altceva, decât să repete declaraţii date pe la televizor de celebra blondă de la Cotroceni care, la un moment dat, numai putea să doarmă de grija creditului de la bancă. “De când am intrat în campania pentru alegerile locale din 2004, eram în alianţa DA şi făceam campanie la Primăria Capitalei. La vremea aceea aveam un Mercedes, cu el am intrat în politică, cu el sunt şi acum după 7 ani”, declara Udrea în februarie 2012, la B1 TV. În declaraţia de avere din decembrie 2012, nici urmă însă de Mercedesul din 1998, ci apărea unul achiziţionat în 2005, alături de un Fiat 500, cumpărat chiar în 2012. Şi n-ar fi prima dată când ar dispărea o maşină din declaraţia de avere a Elenei Udrea. În octombrie 2008, înainte de alegerile parlamentare când candida pentru un post de deputat, ziarul Cotidianul relata că în declaraţia de avere depusă atunci, Udrea nu mai pomenea nimic despre autoturismul sport Porsche, din 2004, Mercedes-ul, din 2002, şi automobilul Audi, din 2001, ci menţiona doar amărâtul de Mercedes din 1998. Culmea e că, tot la B1TV, acum doi ani, Elena Udrea îi condamna pe cei care au maşini scumpe, dar în public ies cu Dacia, “tocmai pentru a poza în oameni modeşti”. “Eu nu o să fiu niciodată ipocrită în politică”, declara Udrea.

Ipocrizia şi economia
Şi apropos de ipocrizie, după divorţul de Dorin Cocoş, Elena Udrea declara, anul trecut în noiembrie: “Vreau să mă mut. Stau într-o casă unde nu îmi mai permit costurile de mentenanţă. Sunt extrem de calculată. Mă gândesc să îmi schimb maşina cu una Diesel şi să mă mut într-o casă mai ieftină”. Şi s-a mutat într-un apartament închiriat într-un complex rezidenţial de lux unde chiria este cel puţin 987 de euro, adică mai mult cu 400 de lei decât salariul său de deputat, conform catavencii.ro. Aceeaşi sursă precizează că din dorinţa de a face economie la benzină, Udrea şi-a luat ceva mic şi drăguţ: ultimul model de Mercedes clasa S, în care încap liniştit trei Fiaturi 500 şi care consumă cât şase. Doar că maşina de peste 110.000 de euro nu va apărea în declaraţia de avere, căci a fost cumpărată prin leasing, pe firma Elenei Udrea, Agro Green Nana SRL. În ultima declaraţie de avere, datată iunie 2013, la capitolul autoturisme sunt menţionate Mercedesul din 2005 şi Fiatul 500 din 2012. 


×
Subiecte în articol: Elena Udrea