x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea numeşte mâncarea pentru săraci - deturnare de fonduri. Teodorovici: Orice afirmaţii privind deturnarea fondurilor -dezinformări şi manipulări electorale

Udrea numeşte mâncarea pentru săraci - deturnare de fonduri. Teodorovici: Orice afirmaţii privind deturnarea fondurilor -dezinformări şi manipulări electorale

07 Oct 2014   •   21:09
Udrea numeşte mâncarea pentru săraci - deturnare de fonduri. Teodorovici: Orice afirmaţii privind deturnarea fondurilor -dezinformări şi manipulări electorale

Fondurile UE alocate României nu sunt folosite în scop electoral, iar orice afirmaţii referitoare la deturnarea acestora reprezintă doar dezinformări şi manipulări cu caracter electoral, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, referindu-se la declaraţiile preşedintelui PMP Elena Udrea potrivit cărora Guvernul ar cumpăra produse pentru a fi distribuite în ziua votului.

"Ministerul Fondurilor Europene derulează în prezent procedura de achiziţie a alimentelor destinate persoanelor defavorizate. Ajutoarele pentru aceste persoane vor fi achiziţionate din fonduri special alocate de UE din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), pe care ţara noastră le atrage prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate", a spus Teodorovici.

"Conform documentaţiei de atribuire, sunt cumpărate peste 6,6 milioane de pachete care vor fi distribuite unui număr de 3,3 milioane de persoane. Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate a fost transmis oficial Comisiei Europene la mijlocul lunii septembrie a.c. Ministerul Fondurilor Europene estimează că programul va fi aprobat în anul 2014, ceea ce înseamnă că programul trebuie implementat pentru a fi asigurată angajarea sumelor aferente anului 2014 şi a prefinanţării aferente. Valoarea fondurilor UE alocate pentru anul 2014 este de peste 108 milioane de euro", a mai afirmat ministrul.

Teodorovici a precizat că licitaţia organizată aplicată respectă în totalitate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, care transpune prevederile Directivelor europene în materie. Procedura aplicată este licitaţia restrânsă accelerată, reglementată de OUG 34/ 2006 - articolul 83, alineat 3, respectiv de Directiva CE nr. 18 /2004, la articolul 38, paragraful 8.

"Ministerul Fondurilor Europene a asigurat o transparenţă sporită a derulării acestei licitaţii prin publicarea documentaţiei atât în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În plus, procedura se desfăşoară integral on-line, prin mijloace electronice, fapt care exclude orice intervenţie umană asupra documentelor depuse de operatorii economici. Fondurile UE alocate României nu sunt folosite în scop electoral, iar orice afirmaţii referitoare la deturnarea acestora reprezintă doar dezinformări şi manipulări cu caracter electora"', a mai explicat Teodorovici.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, candidat la prezidenţiale, a declarat marţi că intenţionează să sesizeze în scris forurile de la Bruxelles şi Parchetul cu privire la 'modul cum sunt deturnate şi folosite electoral fondurile trimise de la UE de către Guvernul Ponta'. Elena Udrea a afirmat, la o conferinţă de presă, că este vorba despre 'o deturnare de fonduri europene de aproximativ 100 de milioane de euro'.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea eugen teodorovici